Piața materialelor pentru ambalaje va ajunge la 998 de miliarde de...

Piața materialelor pentru ambalaje va ajunge la 998 de miliarde de dolari până în 2020

250
0
DISTRIBUIȚI

 

Într-un raport realizat recent de Smithers Pira se arată că cererea globală va duce la expansiunea semnificativă a pieței ambalajelor la nivel mondial până în 2020. Datele analizate arată că în 2015 piața ambalajelor a atins cota de 839 de miliarde de dolari, estimându-se că aceasta va urma să crească cu aproximativ 3,5% pe an. Astfel, până în anul 2020 se va ajunge la 998 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, creșterea nu va fi uniformă, în sensul că țările în curs de dezvoltare se vor extinde dincolo de media pieței, creând-se astfel noi oportunități pentru furnizorii de materiale și convertoare. De asemenea, în cadrul raportului a fost analizat impactul pe care acest trend îl va avea asupra anumitor segmente cheie din această industrie.

Materialele rigide din plasticvor crește cota de piață

Segmentul materialelor rigide din plastic se pare că va înregistra cea mai mare creștere anuală în intervalul de timp analizat – de 4,4%. Acest lucru poate fi atribuit în primul rând popularității de care se bucură aceste materiale, în special cele din polietilenă tereftalată (PET), ca înlocuitori pentru cutiile din metal sau sticlă. Motivul îl constituie faptul că acestea din urmă sunt mai grele, iar cele din plastic ating obiectivul consumului redus de materiale și implicit al costurilor, precum și pe cel al reducerii dioxidului de carbon rezultat în timpul transportului.

Această tranziție este sprijinită de consumatori, care percep ambalajele mai mici și mai ușoare ca fiind mai prietenoase cu mediul, deși acest lucru concurează cu percepția publică generală nefavorabilă asupra materialelor plastice.

Cu toate acestea, rezolvarea problemelor de mediu, optimizarea costurilor și reciclabilitatea vor rămâne în continuare provocări pentru acest segment al pieței.  De exemplu, Coca-Cola este un important jucător de pe piață, care abordează deja conotațiile negative ale ambalajelor din plastic, prin dezvoltarea bioplasticului și care intenționează să treacă complet la astfel de ambalaje până în 2020. Cea mai mare extindere va avea loc în următorii cinci ani în regiuni noi, cum ar fi Africa, Orientul Mijlociu și Asia. Pe de altă parte, în unele piețe dezvoltate precum Australia, cererea pentru plastic rigid, va ajunge la un punct de saturație în anumite segmente ale pieței, cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase și apa îmbuteliata.

În ultima decadă, ambalajele flexibile din hârtie, materiale plastice sau din folii laminate s-au extins semnificativ pe parcursul ultimului deceniu, schimbările tehnologice transformând acest tip de ambalaj într-o opțiune de utilizare la nivel industrial și low-cost, vizând o mare varietate de aplicații. Acest segment de piață, se arată în raportul Smithers Pira, va continua să crească și în următorii cinci ani, numai că rata de dezvoltare își va încetini ritmul.

Asia va continua să fie cea mai importantă piață regională pentru ambalajele flexibile, segment unde va crește cota relativă a vânzărilor de la 42%, la aproape 45%, în perioada cuprinsă între 2015 și 2020. De asemenea, produsele alimentare vor continua să domine piața de ambalaje flexibile la nivel mondial.

Stabilitate în producția ambalajelor metalice

În ceea ce privește piața ambalajelor metalice, aceasta se va situa în media anuală estimată în raportul Smithers Pira pentru perioada 2015 – 2020. Cererea cea mai mare va veni din Asia, vârful de lance fiind China. În piețele dezvoltate din Europa de Vest și America de Nord, segmentul alimentelor conservate va fi influențat de tendința pentru ambalaje mai ușoare și pentru cele din materiale flexibile. Acest lucru este susținut de către consumatorii din regiunile dezvoltate, care preferă legume și fructe proaspete, mai degrabă decât conservate.

Piața ambalajelor metalice folosite în domeniul cosmetic și de îngrijire personală, precum și în industria automobilelor va creștere constant în perioada menționată. Această creștere este centrată în principal pe consumul din Asia.

Sticla va fi un lux pe viitor

Cea mai lentă creștere o va avea sticla în intervalul 2015-2020. Acest lucru reflectă tranziția de la un ambalaj comun, la un material de lux, care să creeze un sentiment premium al produselor astfel ambalate. Companiile din industria berii vor continua să treacă de la etichetele tradiționale la sticlele premium, folosind etichete sensibile la presiune (PSL), pentru a obține o imagine a produsului „no label”. De asemenea, tendința pentru acest segment va fi pentru sticlă mată, cu efecte tactile și forme unice.


Notice: compact(): Undefined variable: limits in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853

Notice: compact(): Undefined variable: groupby in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853