Ar putea fi considerat un excelent exemplu de eficiență, dacă mizeria din spatele acțiunii de lichidare a celui mai important ziar de opoziție din Ungaria nu ar fi mai mult decât evidentă, cel puțin pentru cei în general implicați în cotidian, sau care obișnuiesc să fie informați nu doar din emisiunile de televiziune.
Unii ar putea spune că traiul într-un concubinaj nefiresc e sortit să nu dureze. Se poate întâmpla și așa dacă ne raportăm doar la trecerea noastră prin viață, însă amănuntele nepotrivirilor nu mai au importanță pentru cei care privesc scurgerea a mai bine de jumătate de secol (interval suficient de primenire a generațiilor) din punct de vedere al analizei istorice. În memoria celor mulți rămân întipărite doar reperele începutului și sfârșitului, eventual două-trei evenimente împănate cu senzațional.
Cazul Népszabadság este ca un șablon prin care tiparul capătă, contextual, diverse nunațe, un degrade. Uneori vopseaua prinde mai bine la colțuri, alteori prea mult la centru, câteodată culoarea se poate schimba. Câteva mii de ziariști din alte țări foste comuniste au avut (de ce oare?) sentimentul că știu despre ce este vorba, că au trecut și ei prin așa ceva și, de ce nu, că era de așteptat să se mai repete experiența și prin alte părți. În Rusia, experiența e convulsivă, cu crize profunde, ritmul fiind păstrat și cu tendință de a nu încetini curând. În România, jurnaliștii au avut parte de șocuri similare în urmă cu aproape un deceniu și s-ar putea spune că au scăpat de griji pentru că presa de calitate nu mai există, chiar și tirajele publicațiilor cu articole însăilate fiind pe panta decăderii. Nici în alte țări din zonă, o astfel de trăire nu a lipsit pentru presa de opoziție.
Dar să revenim la cazul ziariștilor de opoziție din Ungaria, de la cel mai cunoscut ziar de opoziție, plasat în zona de centru-stânga, deși acest amănunt nu ar trebui să ne mai intereseze dacă suntem îngrijorați de sănătatea presei.
În prima sâmbătă din octombrie, dis-de-dimineață, angajații ziarului Népszabadság au primit vizita unui curier care i-a înștiințat că, gata, au rămas fără locuri de muncă, iar ziarul este închis. Fără niciun preaviz. Ziua de sâmbătă nu a fost aleasă întâmplător. Toate știrile de pe platforma online a ziarului au dispărut, arhiva s-a evaporat. Un grup de redactori au reușit să plaseze un anunț: „Dragi cititori, ziarul s-a închis. Bănuiala noastră este că asistăm la un puci”.
Patronii ziarului (grupul austriac Austria’s Mediaworks) au venit și ei cu un mesaj, bilingv (maghiară și engleză, nu de alta, dar au bănuit că ecourile acțiunii vor deborda frontiere). Precizările proprietarilor au fost reale, nu și complete: ziarul o duce tot mai rău din punct de vedere financiar, tirajul s-a prăbușit îngrozitor (totuși, 38.000 de copii plătite/zi) și urmează „să fie adoptat un nou model al afacerii, în liniile tendințelor actuale ale industriei”. Dar de ce s-a volatilizat arhiva ziarului? Unde au dispărut știrile? Cum rămâne cu disperarea afișată de vicepreședintele Fidesz (partid conservator-naționalist aflat la putere prin intermediul unei alianțe, permanent criticată în paginile publicației), Gabor Kubatov, care a strigat public „Népszabadság e al nostru!”?
Népszabadság, fondat în timpul Revoluției Ungare, a servit drept instrument al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Publicația a devenit un ziar critic, independent, după tranziția la democrație din perioada anilor ‘89-’90.
*Citește și: Bre, e panică mare! Temerea și insecuritatea erodează temelia statului