Merită să avem un monitor profesional?

Este o întrebare la care suntem tentaţi adeseori să răspundem negativ, motivând fie aducând în discuţie factorul preţ, fie pur şi simplu decretând faptul că aceste tipuri de monitoare sunt mai necesare fotografilor profesionişti decât segmentului de tipar. Bineînţeles, există un oarecare sâmbure de adevăr în toate acestea, mai ales dacă nu suntem obligaţi să ţintim un nivel calitativ prea înalt. Pentru că, până la urmă, clientul este acela care stabileşte înălţimea ştachetei. În plus, dacă nu executăm servicii de creaţie sau editare grafică a documentelor, limitându-ne doar la tipărirea acestora, un monitor profesional (şi calibrat) nu mai reprezintă o necesitate decât în situaţia utilizării sale drept dispozitiv de soft-proof. În cele ce urmează, ne vom strădui să prezentăm o abordare mai puţin pragmatică şi mai mult orientată tehnic privitoare la avantajele utilizării unui monitor de calitate. Pentru a putea face aceasta, este nevoie însă de o mică introducere asupra modului în care monitorul, ca parte integrantă a lanţului de procesare DTP, afişează pe ecran culorile documentelor. După cum probabil cunoaşteţi deja, un document poate conţine elemente gri (grayscale), RGB, CMYK, culori spot (în speţă Pantone) sau, în cazuri speciale, cu n canale de culoare. Toate acestea trebuie convertite într-un format care să poată fi înţeles şi afişat de către monitor, respectiv componente de culoare RGB (figura 1). Această conversie este realizată fie de către sistemul de operare al calculatorului (Microsoft Windows, MacOS), fie de către aplicaţia grafică folosită pentru editarea/vizualizarea documentului respectiv. Din punct de vedere coloristic, conversia mai sus amintită poate fi făcută în două moduri:

1. a) metoda rapidă, prin care se ignoră orice fel de management de culoare, folosindu-se formule matematice extrem de simple, după cum urmează:
2. i) pentru elemente monocromatice (gri):
3. ii) procentajele de RGB sunt trimise direct plăcii grafice a calculatorului

iii) conversia CMYK se realizează după următoarele formule:

unde C,M,Y şi K reprezintă valori normalizate în intervalul [0..1].

1. iv) pentru culori spot se folosesc procentajele alternative de RGB sau CMYK

Considerăm inutil a preciza faptul că acest mod rapid nu oferă niciun fel de consistenţă coloristică, fiind total neindicat unui mediu de producţie grafică, oricât de nepretenţios ar fi acesta. Am amintit această metodă mai mult din motive istorice, deşi datorită rapidităţii sale este încă oferită ca opţiune de multe dintre programele software de vizualizare a imaginilor.

2. b) metoda precisă este caracterizată de utilizarea profilelor de culoare (ICC/ICM), conversia având loc între profilul documentului (sau al spaţiului de lucru al aplicaţiei grafice) şi cel al monitorului. Dacă nu dispunem de un profil de culoare al monitorului, se va considera profilul ales pentru spaţiul de lucru al sistemului de operare. Pentru Microsoft Windows acesta este sRGB, cu posibilitatea modificării de către utilizator doar pentru versiunile ulterioare XP (ControlPanel – ColorManagement – Advanced – WindowsColorSystemDefaults – DeviceProfile). În figura 2 am reprezentat schematic mecanismul de conversie folosind profile de culoare. Practic, pentru orice tip de definiţie a unui obiect din cadrul documentelor (RGB, CMYK sau Spot – culoare specială), plecând de la profilul de culoare asociat spaţiului de lucru al aplicaţiei grafice se determină culoarea reală (C₁ în cazul nostru). Aceasta va fi convertită în procentajul RGB echivalent conform profilului de culoare al monitorului. Mai departe, această combinaţie RGB este trimisă direct plăcii video a calculatorului şi afişată pe display. De fapt, aceasta este şi metoda utilizată (cu mici modificări) pentru folosirea monitorului ca echipament de soft-proofing, respectiv pentru vizualizarea coloristică a documentelor fără a mai fi necesară printarea acestora. Bineînţeles, pentru succesul acestei operaţii este imperios necesar a dispune de un profil de culoare pentru monitor, precum şi de o calibrare (liniarizare a curbei de răspuns a acestuia). Mai mult decât atât, dacă dorim să avem un control vizual cât mai precis asupra coloristicii documentelor, o condiţie sine-qua-non este aceea ca monitorul de care dispunem să poată reproduce o gamă cât mai mare de culori (deci să posede un gamut cât mai larg) sau, în cel mai rău caz, una suficientă încât să acopere posibilităţile unui standard de tipar offset la patru culori (CMYK). În speţă, în cazul articolului de faţă, vom considera drept referinţă standardul ISO Coated v2. Marea majoritate a monitoarelor de larg consum (pentru care preţul de producţie reprezintă factorul constructiv determinant) se încadrează mai mult sau mai puţin în spaţiul de culoare sRGB (Standard RGB), abateri mai mari de la acesta existând în special în cazul calculatoarelor portabile (laptop, netbook etc.). Bineînţeles, poate veţi fi tentaţi să argumentaţi că o asemenea acoperire a gamei coloristice este mai mult decât suficientă având în vedere faptul că un spaţiu de culoare CMYK (în speţă ISO Coated) este mai mic decât unul RGB. Această afirmaţie este mai mult decât adevărată, însă doar în cazul în care comparaţia se face din punct de vedere al volumului de culori ocupat de profilele de culoare. Am încercat să exemplificăm acest fapt în figura 3. Aşa cum se poate observa, profilul de culoare sRGB acoperă o secţiune mult mai mare în spaţiul Lab decât ISO Coated, aceasta concretizându-se în posibilitatea reproducerii unei game mai largi de culori. Pe de altă parte, o comparaţie între două profile de culoare nu poate fi făcută în plan bidimensional fără a accepta apriori o anumită marjă de eroare (care în anumite cazuri se poate dovedi destul de grosolană). În sprijinul acestei afirmaţii vom face un mic artificiu. Schimbând unghiul de vizualizare din figura 3 vom observa că spaţiul sRGB nu înglobează în totalitate pe cel ISO Coated (figura 4). Acestă situaţie se traduce prin faptul că există culori ce pot fi reproduse în cazul unui proces standard de tipar offset la patru culori (CMYK), dar care nu vor putea fi vizualizate corect folosind un monitor destinat segmentului de larg consum ce acoperă spaţiul de culoare sRGB. Ca o mică paranteză, acest lucru este valabil şi în cazul fotografiei profesionale. Dacă o cameră foto digitală va folosi spaţiul de culoare sRGB, va exista o limitare a gamei coloristice captate (în special în zona de cyan şi verde). Astfel, chiar dacă procesul de tipărire offset CMYK (ca să nu mai amintim de imprimantele foto cu șase sau mai multe culori ce dispun de un gamut de culoare mai mare) este capabil să reproducă zona de culori marcată în figura 5, prin utilizarea sRGB la captarea imaginilor, acestea nu vor fi niciodată folosite. De exemplu, verdele de cromaticitate maximă disponibil în sRGB va fi convertit în culori mai puţin intense, în funcţie de rendering intentul utilizat (figura 5). În cazul fotografiilor, este preferat modul perceptual, ca fiind cel mai indicat pentru conservarea detaliilor cromatice sau de luminozitate. O ilustrare mai elocventă a diferenţei sRGB – ISO Coated este prezentată în figura 6. Concluzia ce se impune, mai ales în situaţia în care suntem nevoiţi a ne baza pe informaţiile de culoare oferite de monitor, este necesitatea utilizării unui display care să înglobeze în totalitate profilul ISO Coated. Un astfel de spaţiu este cel reprezentat de AdobeRGB. După cum se poate observa în figura 7, zona rămasă neacoperită faţă de ISO Coated este considerabil mai mica, însă producţia unui monitor al cărui răspuns coloristic să se încadreze în standardul AdobeRGB amintit este extrem de costisitoare, dacă nu prohibitivă. Din acest motiv, marea majoritate a monitoarelor destinate segmentului profesional (cu preţuri începând din zona 700-1000 de Euro) au specificat drept caracteristică tehnică gradul de acoperire în culoare relativ la profilul AdobeRGB, specificat sub formă de procentaj. De regulă, această valoare se situează în jurul a 96-98%. Aşa cum am afirmat, nu trebuie să mizăm exclusiv pe această specificaţie deoarece ea face referire la o comparaţie realizată din punct de vedere al volumului coloristic ocupat în spaţiul Lab. Modalitatea ideală de a alege un monitor profesional este, bineînţeles, probarea acestuia atunci când acest lucru este posibil. Ne referim aici la calibrarea acestuia (calculatorul la care este conectat nu are importanţă) şi compararea profilului de culoare rezultat din această operaţie cu cel reprezentat de AdobeRGB şi/sau ISO Coated. Bineînţeles, o comparaţie între oricare două profile de culoare trebuie interpretată tridimensional din motivele expuse anterior în prezentul articol. În încheiere trebuie să aducem în discuţie şi cazul culorilor Pantone, ca fiind cele mai folosite în industria grafică. În acest sens, trebuie să precizăm încă din start faptul că nici măcar profilul de culoare AdobeRGB nu este suficient pentru reprezentarea cu acurateţe a tuturor culorilor spot Pantone Coated. Un exemplu ilustrativ se poate observa în figura 8. Astfel, în cazul conversiei culorii Pantone Coated Green se obţine folosind profilul sRGB un dE₀₀ egal cu 10,3 în timp ce pentru AdobeRGB, o valoare de 0,96, situată sub limita de discernabilitate. Pe de altă parte, dacă considerăm Pantone Coated Orange 021, obţinem pentru sRGB un dE₀₀ =10,57 respectiv 9,93 în cazul AdobeRGB, deci diferenţe destul de vizibile în ambele cazuri. Concluzia care se desprinde este una destul de simplă: chiar dacă dispunem de un monitor extrem de performant (şi scump în acelaşi timp!) nu putem vizualiza corect pe acesta întreaga gamă de culori Pantone. Până la urmă, răspunsul la întrebarea „Merită un monitor profesional?” nu este unul general valabil, ci este mai degrabă dependent de un cumul al cerinţelor punctuale şi necesare atât în domeniul calitativ, cât şi în cel financiar.

Un material de Catalin Serbanescu.