DeMedia a trecut la nivelul următor cu Canon

DeMedia a trecut la nivelul următor cu Canon

469
0
DISTRIBUIȚI

Cristian Faur

Cunoscuţi în piaţă mai mult pentru materiale promoţionale şi raportând 30 – 70 de procente creştere de la an la an, DeMedia a făcut un pas în plus de curând: a intrat în clubul select al companiilor româneşti care au în parcul de utilaje un echipament Canon imagePRESS C10000. Efectiv nu mai făceau faţă comenzilor, ne spun cei trei membri ai echipei care conduce compania, aşa că investiţiile nu au încetat niciodată de când organizaţia este prezentă în industria de print românesc. Mai mult, planurile lor nu se opresc la piaţa locală.Mai demult, când au ajuns prima dată în paginile revistei noastre, erau cunoscuţi în industria locală de profil ca specialişti în producţie publicitară şi materiale promoţionale.  Însă astăzi, în afară de promoţionale, logistica pe care au dezvoltat-o şi capacităţile deţinute în prezent le permit să ofere timpi de răspuns de 24 ore la comenzi foarte complexe, ce nu mai ţin doar de această piaţă. Au în panoplie acum utilaje de print offset şi digital care extind radical sfera capacităţilor companiei şi o pun pe acelaşi nivel cu jucători de prim-plan în domeniu. Cifra de afaceri a organizaţiei a depăşit un milion de euro anul trecut.În aceste condiţii, pasul următor era, firește, creşterea capacităţilor de producţie, dar şi creşterea numărului de opţiuni pe care le pot oferi clienţilor. Dincolo de capacitate în sine, flexibilitatea este astăzi cuvânt de ordine în industria noastră. Şi cum ştim deja, tiparul digital oferă această calitate, aceea de a deveni un furnizor de print flexibil, într-o piaţă în care personalizarea şi tirajele limitate sunt lucrurile despre care se vorbeşte cel mai mult.Piaţă sezonieră, greu spre imposibil predictibilă, piaţă cu multe fluctuaţii, cu asta se confruntă în zilele noastre furnizorii de servicii de print români, iar ca să facă faţă acestor provocări au nevoie de instrumentele potrivite. Tiparul digital reprezintă astăzi unul dintre mijloacele care nu doar că pot ajuta o companie de profil să rămână competitivă, dar chiar o pot ajuta să crească.„Înainte, aveam termene de livrare de 7-10 zile, astăzi avem termen de livrare 24 de ore.”

Într-un material separat, în această ediţie punem cifrele industriei poligrafice româneşti pe masă. Însă ceea ce nu putem spune dincolo de cifre, optimiste altminteri, este cum a reuşit fiecare companie din domeniu să le atingă. Fiecare a avut reţeta lui, deşi e corect să menţionăm că nu toată lumea a realizat ce şi-a propus. Însă câştigătorii îşi văd de treabă şi fac ce ştiu mai bine: cresc. Tipar offset, tipar digital, producţie publicitară, materiale promoţionale şi nu numai, acestea se găsesc azi în portofoliul de soluţii marca DeMedia.Să spunem lucrurilor pe nume. Dacă mai demult se discuta de produse, astăzi DeMedia oferă servicii. Nu numai obiecte personalizate, ci servicii complete. Într-o piaţă care suferă din cauza faptului că nu toată lumea are tot ce trebuie în materie de maşini, de fapt, iar destule comenzi se satisfac prin colaborarea mai multor tipografii (un subiect pe marginea căruia vom reveni, de altfel),  este mare lucru să poţi duce o lucrare la bun sfârşit de la un capăt la altul şi destul de puţini furnizori de servicii de print se pot lăuda cu asta. Mai mult, reprezentanţii companiei spun că astăzi nu mai depind de nimeni şi că pot face tot ce doreşte clientul in-house. Tiparul digital a devenit la un moment dat o necesitate, spun interlocutorii noştri. Acesta oferă mai multă libertate pentru furnizorul de print şi pentru client şi mai ales nu condiţionează comenzile în funcţie de tiraj.

„Orice companie din România este un potenţial client pentru noi, aceasta este politica noastră, mai ales de când am implementat toate mijloacele de producţie şi am reuşit să le facem performante. Fie că e vorba despre companii cu bugete mici, fie că e vorba de companii cu bugete foarte mari. Reuşim să găsim soluţiile să lucrăm împreună. Mai sunt două pieţe pe care vrem să intrăm: mass market şi export. Anul acesta s-au demarat demersurile pentru mass market şi am început să avem succes, iar anul viitor vom demara exporturile.”Planuri de viitor la DeMedia, în afară de mass market şi export? S-ar bucura dacă ar putea să păstreze randamentul şi ritmul de creştere pe care le-au avut în ultimii cinci ani. Tehnologia nouă, odată instalată, mai aduce cu ea ceva: automatizare şi, deci, mai puţină nevoie de forţă de muncă specializată, lucru care ştim cu toţii că doare în industria noastră. „Odată cu implementările de tehnologie, <<foamea>> de oameni nu mai e atât de stringentă, echipamentele automatizate, moderne, rezolvă de cele mai multe ori penuria de personal, nu 100%.”

Creşterea, spun membrii echipei DeMedia, îşi pierde din viteză pe măsură ce te dezvolţi. Însă important pentru ei este să vină cu produse noi şi cu strategii noi, dar exact pentru ce are piaţa nevoie, nu pentru ce crede un furnizor sau altul că îi trebuie acesteia. Iar pentru acest lucru, un echipament precum cel achiziţionat recent de compania bucureşteană de la Canon reprezintă un pas înainte în direcţia corectă.

Canon imagePRESS C10000, o specialistă a personalizării, a mai fost subiect în paginile revistei noastre cu ocazia primei instalări în România. Cu o calitate a imaginii care se rivalizează cu ceea ce oferă offsetul, cu o rezoluţie de 2400 x 2400 dpi, maşina oferă, dincolo de volum şi flexibilitate, un nivel deosebit de disponibilitate şi viteză.


Notice: compact(): Undefined variable: limits in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853

Notice: compact(): Undefined variable: groupby in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853