S-a terminat Print & Sign, subiect greu de ocolit. A fost un eveniment a cărui importanță bineînțeles că a atras și controverse. Un eveniment care a generat multe așteptări, dar rezultatele spunem noi că nu se vor vedea imediat. Un eveniment care, în opinia noastră, este oglinda industriei locale de profil. Și toți avem nevoie să ne mai uităm în oglindă din când în când, să vedem ce-am făcut bine și dacă nu cumva greșim undeva. Toți avem nevoie, în același timp, de o viziune de ansamblu asupra pieței. Poate așa, toți la un loc, putem afla împreună măcar fragmente de răspuns la întrebările pe care le ridică acest caz atipic numit piața poligrafică românească.
Oricum, ca să rezumăm, pentru că târgul mai are spațiu editorial alocat într-un material separat la interiorul revistei: unii proclamă moartea târgurilor. Noi credem că în România, deocamdată, nu e cazul. Suntem într-o industrie locală care e departe de maturitate, care mai are multe de spus și nu strică din când în când să auzim și să vedem cum stăm. Unii spun că târgurile trebuie înlocuite, eventual toate, cu evenimente in-house și seminarii. Noi credem că fiecare tip de eveniment are avantajele și dezavantajele lui. La târg cei mai mulți vin să se uite. Dar, pe de altă parte, la un eveniment la care participă numai parteneri, informațiile și opțiunile sunt mai puține decât la un târg. Așa că noi susținem și vom susține în continuare toate tipurile de evenimente care presupun să ne întâlnim cât mai mulți în același loc, pentru că este vorba de inițiative complementare, nu concurente.
Dacă tot am vorbit de evenimentul pieței noastre, probabil că mai multă lume, în afară de noi, a remarcat cât de mult este folosit acest cuvânt. Piață. Până și la noi în revistă. Până și în acest editorial. Ba câteodată, la o cafea, avem interlocutori care remarcă cu amărăciune că odată cu globalizarea, cu europenizarea, „au venit străinii și ne-au transformat într-o simplă piață pentru ei.” Oare ne-au transformat ei? Nu cumva ne-am transformat noi? Că doar nu vine nimeni să ne vândă cu forța nimic. Pe banii noștri este opțiunea noastră ce cumpărăm și de unde. Da, drama noastră este că nu avem opțiuni românești. Dar ne-am și învățat așa.
Ne-am învățat să vindem ieftin și să cumpărăm scump. Ne-am învățat să fim unii importatori, alții distribuitori iar ceilalți sunt clienți finali, iar exportatorii dai cu tunul după ei. Ne-am învățat să dăm resurse și să luăm produse finite. Ne-am învățat să vindem pământ și să importăm legume. Ne-am învățat să exportăm cherestea și să importăm mobilă. Ne-am învățat să exportăm creiere și să importăm tehnologie. Bănuim că ați văzut zilele trecute cum România a mai pierdut un Nobel, tocmai pe acest model. Iar acestea sunt doar câteva exemple. Până când măcar o parte din aceste raporturi nu se vor inversa, vom rămâne o simplă piață. Și depinde doar de noi să schimbăm asta, pentru că nu va veni nimeni „de afară” să ne ajute să le facem concurență mai târziu.
Și aici ajungem la ce ne-a plăcut la Print & Sign, deși nu este vorba neaparat despre târg în sine. Acolo am găsit oameni care au înțeles ce scrie mai sus înainte să scriem noi. Au înțeles că prin producție sau preț mic e mai greu să-i ajungem din urmă pe cei avansați, să le facem concurență celor ieftini și să și câștigăm bani la urmă. Că e nevoie de altceva. Că e nevoie să vindem soluții cu valoare adăugată mare, iar această valoare adăugată mare (altă expresie foarte îndrăgită în ultima vreme) se obține mai greu când faci doar producție. Iar performanța mare se atinge și mai greu când tu produci și vinzi local cu mașini din import. Acei oameni au înțeles că adevărata valoare adăugată stă în inovație. În proprietatea intelectuală, aurul erei informației în care trăim.
Am văzut oameni care au început să inventeze, să inoveze, să creeze mașini pentru industria poligrafică de la zero în România, mașini care s-au bucurat de un real succes și de comenzi din Vest la acest târg. Sigur, n-o să devină țara noastră mare producător de mașini de tipar în viitorul apropiat, n-o să se facă primăvară cu o floare, două, trei, dar în timp, dacă ne exploatăm cea mai importantă resursă pe care încă o mai avem – inteligența, mai avem o șansă să depășim cândva stadiul de simplă (sau complicată) piață. La Print & Sign am văzut o mână de vizionari. Sperăm să vedem din ce în ce mai mulți ca ei, pentru că ei au privit în viitor și au văzut unde ne este șansa.
