Canon lansează două noi camere foto din gama DSLR care se adresează începătorilor – EOS 700D şi EOS 100D. Odată cu acestea, compania introduce şi un nou obiectiv standard cu zoom, EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM. Ambele modele de camere nou lansate oferă o rezoluţie de 18 Megapixeli şi operare prin intermediul ecranului tactil, fiind astfel posibilă surprinderea şi revizualizarea fiecărui moment în detaliu şi indiferent de nivelul de pregătire al utilizatorului.
EOS 700D este cel mai avansat model al Canon care se adresează consumatorilor, până în acest moment. Cu fotografiere continuă la 5 cps, un sistem de focalizare automată panoramică de tip încrucişat în 9 puncte şi un ecran tactil Clear View LCD II cu unghi variabil, este aparatul potrivit pentru cei care vor să îşi dezvolte abilităţile fotografice.
EOS 100D, cel mai mic şi mai uşor APS-C DSLR din lume(1), oferă o serie de funcţii simple şi un ghid de utilizare integrat, potrivit pentru cei care doresc să exploreze pentru prima data lumea fotografiei DSLR. Noul EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM este obiectivul standard cu zoom potrivit pentru cele două noi camere foto datorită stabilizatorului optic de imagine, dar şi a tehnologiei cu motor secvenţial (STM) care evită neclarităţile şi oferă o focalizare lină, aproape fără zgomot, pentru realizarea clipurilor video.
Canon EOS 700D. Credit foto: Canon România.
EOS 700D – pentru dezvoltarea creativităţii
Camera EOS 700D beneficiază de un senzor hibrid APS-C CMOS de 18MP, dezvoltat şi creat de Canon, şi un procesor de imagine DIGIC 5 care oferă grade superioare de rezoluţie – se pot surprinde astfel imagini în detaliu şi culori unice. Cu posibilitatea de fotografiere continua de până la 5cps, EOS 700D este ideal pentru surprinderea mai multor tipuri de subiecte: de la acţiuni rapide până la linii ale orizontului deosebite sau portrete ale membrilor familiei şi prietenilor. În plus, cu o gamă de sensibilitate ISO 100 – 12,800, EOS 700D poate surprinde foarte multe detalii, chiar şi atunci când este utilizat în condiţii de luminozitate scăzută.
Sistemul AF avansat al lui EOS 700D constă în 9 puncte încrucişate, oferind o viteză de focalizare mai mare şi acurateţe pentru ca fotografii să poată menţine atenţia asupra subiectului chiar dacă se află în mişcare. Având posibilitatea de selectare şi ajustare manuală a punctelor de focalizare sau prin folosirea modului automat, cu EOS 700D fotografii aspiranţi pot explora diferite tipuri de compoziţie a cadrelor pe măsură ce îşi dezvoltă abilităţile.
EOS 700D beneficiază de un nou şi simplificat mod de rotire la 360° pentru a oferi acces cu uşurinţă şi rapiditate la diferitele moduri de fotografiere ale aparatului foto. De asemenea, ecranul tactil Clear View LCD II cu unghi variabil de 7,7cm (3,0”) le oferă utilizatorilor posibilitatea de a ajusta setările, cadrele şi de a fotografia şi verifica imaginile dintr-o multitudine de unghiuri. Noul material utilizat pentru crearea aparatului foto, adoptat din gama medie a modelelor Canon EOS, oferă un finisaj robust şi rezistent.
Canon EOS-100D cu obiectiv EF-S 18-55mm IS STM. Credit foto: Canon România.
EOS 100D – un DSLR de neuitat
Camera EOS 100D este cel mai mic şi mai uşor DSLR cu sensor APS-C din clasa sa(2), fapt care îl recomandă ca un aparat foto îndeajuns de compact pentru a-l folosi oriunde şi a surprinde toate aventurile la o calitate superioară. Cu dimenisuni de 116,8 x 90,7 x 69,4mm şi cântărind numai 407g, în acest corp uşor şi compact este inclus şi un visor optic luminos – oferind utilizatorilor experienţa completă şi complexă a unui DSLR într-un corp compact. EOS 100D beneficiază şi de un ecran tactil Clear View LCD II de 7,7cm (3,0”) – făcând posibilă şi simplă ajustarea setărilor şi revizuirea imaginilor după captare.
EOS 100D este dotat cu un sensor hibrid APS-C CMOS AF II de 18 MP combinat cu un procesor de imagine puternic DIGIC 5 image pentru a oferi rezultate deosebite în orice situaţie. Noul sensor foloseşte pixeli de detectare a fazelor care sunt dispersaţi pe 80% din suprafaţa senzorului, astfel încât să ofere viteză de focalizare şi urmărire atunci când aparatul foto se află în modul live sau înregistrează clipuri video Full-HD. De asemenea, aparatul beneficiază de fotografiere continuă la 4 cps şi este foarte uşor de folosit de către începătorii care doresc să surprindă o serie de imagini de calitate, fie ele momente speciale alături de familie şi prieteni sau acţiuni dinamice din timpul călătoriilor.
Moduri creative îmbunătăţite
Atât EOS 700D, cât şi EOS 100D beneficiază de o gamă de moduri de fotografiere şi filter creative uşor de folosit, special create pentru cei care doresc să înceapă prin utilizarea setărilor automate şi apoi să-şi exploreze creativitatea atunci când vor căpăta mai multă încredere. Modul Scene Intelligent Auto detectează scena care va fi fotografiată şi selectează cele mai bune setări pentru ca utilizatorii să se concentreze asupra imaginii, lăsând aparatul foto să aleagă cea mai bună combinaţie pentru imagini memorabile. Ambele modele oferă o gamă dedicată de moduri creative, iar EOS 100D beneficiază, în plus, şi de noi moduri precum Kids, Food şi Candlelight, create să asigure rezultate optime şi detalii deosebite şi în cazul unor situaţii familiare.
De asemenea, gama de filtre creative dezvoltată de Canon, incluzând Fish-eye şi efectul de miniatură, poate fi acum aplicată înainte de surpinderea cadrului datorită noilor filtre de previzualizare în timp real – oferind posibilitatea de a opta pentru cel mai bun efect în momente specifice chiar înainte de a realiza fotografia. Fotografii pot învăţa să îşi ajusteze imaginile cu ajutorul modului creativ automat îmbunătăţit şi folosind modul Extra Effect Shot disponibil pe EOS 100D, realizând astfel două imagini în mod simultan – una având filtrul creativ aplicat şi cealaltă imagine standard.
EOS Movies pentru explorarea videografiei
Fotografii aspiranţi au posibilitatea de a adăuga o nouă dimensiune momentelor special folosind EOS Movies pentru surpinderea acestora la o rezoluţie Full HD (1.920 x 1.080p). Sistemul hybrid AF II(3) focalizează personajele principale ale clipului video şi le menţine în centrul acţiunii pe toată durata filmului. În plus, modul Video Snapshot ajută la captarea şi editarea cu uşurinţă a clipurilor video scurte pentru a da viaţă unor momente importante precum călătoriile sau nunţile.
Obiectivul EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM. Credit foto: Canon România.
EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM – un obiectiv cu zoom standard, pentru fotografiile şi videoclipurile zilnice
Noul EF-S 18-55 mm f/3.5-5.6 IS STM este obiectivul potrivit pentru EOS 700D, EOS 100D şi pentru utilizatorii care doresc să-şi înceapă aventura în fotografie. De la peisaje la portete, cu ajutorul gamei versatile de zoom 18-55mm, utilizatorii se pot bucura de flexibilitatea oferită de acest obiectiv prin apropierea subiecţilor sau includerea mai multor elemente în cadru. Imaginile sunt captate în detaliu şi oferă claritate datorită stabilizatorului optic de imagine în 4 trepte. Acesta le oferă fotografilor şi posibilitatea de a folosi ISO mai mic şi viteze de declanşare mai mari. Inelul de focalizare manual le permite utilizatorilor să facă ajustări precise, în timp ce tehnologia STM asigură menţinerea zgomotului la minimum în timpul focalizării – fiind foarte important în momentul filmărilor.
EOS 700D – funcţii principale:
• Senzor CMOS AF hibrid de 18 Megapixeli;
• Filmare Full-HD şi senzor hibrid CMOS AF;
• Ecran tactil Clear View LCD II cu unghi variabil;
• Scene Intelligent Auto;
• Sensibilitate ISO 100-12.800, extinsibilă până la ISO 25.600;
• Fotografiere continuă la 5 cps şi sistem de focalizare automată panoramică de tip încrucişat în 9 puncte;
• Filtre creative;
• Gama EOS de obiective şi accesorii.
EOS 100D – funcţii principale:
• Senzor CMOS AF hibrid de 18 Megapixeli;
• Design compact, ultra-portabil;
• Fotografiere simplă cu Scene Intelligent Auto;
• Vizor optic şi ecran tactil mare;
• Filme Full-HD cu senzorul hibrid CMOS AF II;
• Filtre creative şi cadre Extra Effect;
• Ghid de utilizare integrat;
• Gama EOS de obiective şi accesorii.
EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM – funcţii principale:
• Gamă versatilă de distanţe focale;
• Design compact;
• Stabilizator optic de imagine;
• Focalizare lină cu ajutorul STM;
• 0,25 m cea mai redusă distanţă de focalizare;
• Element frontal non-rotativ;
• Inel de focalizare manual;
• Diafragmă circulară cu 7 lamele.
(1) Conform unei cercetări realizate de Canon, datele fiind valide la 21 martie 2013
(2) Conform unei cercetări realizate de Canon, datele fiind valide la 21 martie 2013
(3) EOS 100D este dotat cu sistem de focalizare hibrid AF II, iar EOS 700D cu hibrid AF