Sută la sută specialiști

Sută la sută specialiști

54
0
DISTRIBUIȚI

Gabor Bereczki ne-a făcut o surpriză frumoasă în expoziția Labelexpo și ne-a găzduit în standul Zeller+Gmelin, acolo unde am avut o discuție cu doi dintre reprezentanții companiei. Am avut plăcerea să stăm de vorbă Andreas Rascher, director de producție, și cu Norbert Wunsch, responsabil cu exporturile, omul care colaborează cu Gabor Bereczki pe piața românească. Între numeroasele întâlniri programate, cei doi au avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Ce ne-ați pregătit la standul dumneavoastră la această ediție Labelexpo?

Zeller+Gmelin este un specialist în cerneluri UV. Încă din anii 70 am dezvoltat cerneluri de print UV, așadar suntem pionieri în acest domeniu. Astăzi suntem la Labelexpo, discutăm despre business-ul cu etichete și cu ambalaje. Avem multe soluții pentru acest domeniu, de la ambalaje pentru whisky la etichete pentru căni și așa mai departe. Mai putem adăuga faptul că de 15 ani Zeller+Gmelin s-a concentrat pe produse tratabile, așa că putem spune că suntem chiar 100% specialiști în cerneală tratabilă UV.

Domnul Bereczki este reprezentantul dumneavoastră în România. Ce ne va aduce de aici?

Toate produsele pe care le avem aici vor ajunge dacă nu sunt deja pe piața din România, pas cu pas. Toți partenerii noștri sunt aici ca să afle toate informațiile de care au nevoie. Ieri am avut o întâlnire de vânzări, toți partenerii au putut afla toate informațiile, ca să putem transmite ce tehnologii putem trimite în toată lumea.

Ce ne puteți spune despre această ediție a târgului, cel puțin până acum?

Se pare că totul se învârte în jurul tehnologiei LED. Am avut și ieri niște ședințe de test, împreună cu Muller Martini, cu cele mai noi cerneluri LED ale noastre. Din acest punct de vedere, acesta este viitorul.

Ce alt subiect credeți că este “cald” în acest moment pe această piață?

Credem că standardul, vorbim aici și de siguranță, pe piața ambalajelor alimentare, este cerneala cu migrație redusă. În ultimii ani, aici ne-am concentrat, la dezvoltarea unor cerneluri low-migration. Acum avem mai pentru toate cernelurile și o variantă cu migrație redusă. Avem multe analize, unii clienți au trecut cu toate cernelurile pe variante low-migration. Așadar, avem suficientă experiență în acest domeniu. Pe de altă parte, la acest târg subiectul este cerneala pentru lucrări cu tehnologie LED. Avem și noi mai multe lucrări LED offset, aici. Un alt subiect al expoziției este tiparul digital, însă noi suntem aici pentru soluțiile tradiționale. Acestea cred că sunt cele mai importante lucruri din agenda expoziției anul acesta.

Revenind la cerneala low-migration. De ce are Zeller+Gmelin un avantaj asupra altor companii? Am început deja de mult, așa cum puteți vedea și pe tiparul de pe căni, să lucrăm la aceste soluții. Facem asta deja de 8 ani și avem vechime, începând de la ambalaje pentru iaurt sau lactate în general. Avem această experiență, acest know-how și îl folosim pentru soluțiile flexo, dar și pentru alte domenii.

Suntem prima companie care a dezvoltat o cerneală cu migrație redusă pentru tipar pe căni, așadar avem experiență. Pe de altă parte, am spus OK, vrem să dezvoltăm cerneluri low-migration pentru industria alimentară, așa că am făcut investiții foarte mari în propriul centru de analiză. Avem aceleași mijloace precum companii foarte mari. Ne uităm cu atenție la materiile prime, la produsele finite și putem transmite asta mai departe și clienților noștri, care pot analiza și ei astfel produsele. Am investit foarte mult, pentru că am spus că că vrem să fim prezenți pe această piață și să oferim clienților noștri cel mai bun suport și să oferim propriile produse, dezvoltate de noi, în acest domeniu.

Soluțiile le dezvoltați singuri sau aveți și colaborări?

Dacă e nevoie, lucrăm și cu parteneri. Dacă ne uităm la soluțiile noastre cu cerneluri pentru tehnologia LED, sigur că trebuie să colaborăm și cu alte companii care fac partea lor. Zeller+Gmelin colaborează întotdeauna cu alți parteneri, când vorbim despre piața etichetelor, de exemplu.

Un alt lucru important, atunci când discutăm despre ambalaje, mai ales pentru alimente, este că nu discutăm doar despre cerneală. Trebuie să ne uităm la întreg procesul. Trebuie să ne uităm la mașini, la igiena lor, trebuie să ne uităm la lămpile UV, la substrat, care e și el important. Tot ce face parte din sistemul de aprovizionare trebuie urmărit. Noi lucrăm cu întregul sistem de aprovizionare pentru a dezvolta produse cu adevărat sigure.

Ce feedback aveți până acum din piață? Credeți că lucrurile evoluează pozitiv?

Suntem pe un drum bun. Piețele de packaging și labeling sunt în creștere. Din 1999 ne-am concentrat cel mai mult pe soluții UV și LED si aceasta a fost decizia corectă. Aceste piețe, de etichete și de ambalaje, au un viitor frumos.

Ce fel vedeți piețele emergente, precum cele din sud-estul Europei?

Dacă ne uităm la piețele tradiționale, vestice, ele cresc cu un procent, poate două pe an, dar dacă ne uităm spre est, acolo se crește mult mai repede. De aceea, vom fi și noi acolo, împreună cu partenerii noștri. Zeller+Gmelin poate livra produsul, avem tehnologia, dar trebuie să lucrăm cu oameni din piață, care cunosc piețele, pentru a crește afacerea. Iar creșterea va veni din estul Europei, nu din vest.

Este această piață una receptivă la soluții mai noi, mai sigure?

Când le oferim soluții noi, clienții din această piață sunt întotdeauna deschiși pentru discuții. Clar.

Ce mesaj aveți de transmis pieței românești?

Dacă ne uităm la piața românească, până acum, dacă vorbim de low-migration, este încâ într-o fază emergentă. Suntem prezenți, oferim produsele, dar este clar că mai e loc de crescut destul în această zonă. Dacă ne referim la tiparul pe căni, cel low-migration începe să se impună și la flexo, și la offset. Va mai trece timp, nici pe piața vest-europeană nu e totul low-migration 100%, dar e destul și acest lucru va urma și pe celelalte piețe, cu siguranță. Acest lucru urmează să fie valabil și pe piața cosmeticelor, cu reglementările și standardele de acolo. Deja avem destui clienți din această zonă care spun că vor același nivel de siguranță ca și la alimente. Noi considerăm că stăm foarte bine cu tehnologia, cunoștințele, cu nivelul calității la service și îi putem ajuta pe tipografii care vor să se îndrepte spre zonele de packaging sau labeling. Le putem oferi suportul de care au nevoie.

Scopul Zeller+Gmelin nu e doar să fie un bun producător, ci să cunoască, în primul rând, tot procesul, de la pre-press până la post-press. Nu vrem să facem doar cerneluri, ci ne interesează tot ceea ce ține de tipar, de la început până la sfârșit.