Screen Truepress Jet W3200UV, un model apreciat în vestul Europei

Screen Truepress Jet W3200UV, un model apreciat în vestul Europei

41
0
DISTRIBUIȚI

O nouă instalare pentru cei de la Screen în Marea Britanie: Best Digital, companie engleză specializată pe piaţa POS care are ca slogan “Large format, direct to almost anything!”, şi-a mărit capacitatea de producţie cu 50% după instalarea unui model Truepress Jet W3200UV, maşină plană de format mare.  Utilajul, investiţie la care au contribuit şi autorităţile britanice cu 50.000 lire sterline, tipăreşte CMYK, light cyan, light magenta şi are şi două canale pentru cerneală alba opacă. Maşina vine în completarea a ceea ce face un model Screen Truejet Press 2500UV la fabrica Best din Welwyn Garden City şi înlocuieşte un Screen True Press Jet 1632UV.

Fondată în 2008 de către directorii Geoff Rawlings şi Dany Colegate, Best face producţie de POS, display şi alte instrumente de prezentare pentru retail, agenţii, posesori de brand şi companii de administrare de print. Compania are 12 angajaţi şi o cifră de afaceri de aproape 2 milioane lire sterline anul acesta şi este cunoscută pentru calitatea produselor sale la preţul corect şi cu promptitudine, toate oferite într-un pachet complet de support tip design-to-print-to-installation.

Geoff Rawlings spune că faptul că se cauta productivitate mai mare în timp ce se dorea păstrarea calitatea şi flexibilitatea în privinţa substratului au fost motivele din spatele investiţiei în  modelul Truepress Jet W3200UV HS. “True Press Jet 1632UV a fost superbă, dar ne trebuia o maşină mai rapidă ca să putem ţine pasul cu cererea, de aceea am ales specificaţia HS. Comparând, de la 94 mp/oră cu modelul 1632 am ajuns la 150 cu W3200UV, la un nivel de calitate excelent. Acest model ne va ajuta şi să ne creştem prezenţa pe pieţe noi – tiparul cu alb ne ajută să tipărim pe materiale colorate sau transparente. De asemenea, maşina se pretează în mod foarte flexibil la tot felul de comenzi, de la ambalaje de dimensiuni mici până la panouri în format mare.”

Geoff adaugă faptul că mai există un avantaj dat de faptul că noua investiţie va lucra împreună cu modelul 2500 – cele două maşini vor folosi ambele cernelurile proprietar Screen Truepress. Acestea au calitatea de a menţine constanţa culorii pentru tirajele scoase pe ambele utilaje. Modelul Truepress Jet W3200UV HS este ideal pentru comenzi tip display şi sign, inclusiv pentru expoziţii şi retail, postere, decoraţiuni, de fapt, orice tip de grafică comercială în care se folosesc materiale care au nevoie ca suport de un panou fix.

Modelul are o serie de opţiuni care măresc şi calitatea şi productivitatea. Noile capete de print şi cernelurile Truepress UV oferă împreună materiale de calitate înaltă la viteză mare, care vând şi care se vând.  Acest utilaj de ultimă generaţie se găseşte în România în portofoliul Euro Top Grafix.