Print Magazin nr.20 – Februarie 2011

Print Magazin nr.20 – Februarie 2011

6
0
DISTRIBUIȚI

Martorii vremii povestesc cum că, participând la o ședință a Uniunii Scriitorilor din perioada roșie a istoriei României – când președinte al asociației era Zaharia Stancu -, maestrul Arghezi l-ar fi gratulat pe autorul romanului „Desculț” cu celebra expresie „una vorbim și alta fumăm!”… Istorioara pornește de la faptul că, aflat la prezidiul ședinței, Stancu tuna și fulgera la adresa obiceiurilor capitalist-burgheze după care, în pauză, și-ar fi aprins o țigară Kent. Tot cam așa stau lucrurile și-n industria tipografică a zilelor noastre… Că una declarăm și alta facem nu-i de mirare în țara lui Arghezi. Apucătură păcătoasă sau nu, ne-am resemnat cu ea, vrând-nevrând.

Ce te faci atunci când, lovit în tâmplă de paradoxul declarațiilor celor mai grele nume din domeniul consumabilelor tipografice, stai ca Moromete pe prispă întrebându-te: „Bă, pe ce vă bazați?…”. Mai pe șleau, de ce una trâmbițăm în sprijinul universului tipărit și alta facem atunci când, justificat sau nu, creștem prețurile consumabilelor tipografice – de la cerneală la hârtie și alte cele – de o să ajungă o tipărituri mai scumpă ca gramul de aur?!…

Aud tot mai des că aceste creșteri de prețuri evoluează pe o orbită ciclică și că, dacă privim la anii din urmă, prețurile au crescut și au scăzut în funcție de cerere și ofertă. De exemplu, analizând evoluția prețului hârtiei din ultimii 20 de ani, lucrurile par a se înscrie în acest fenomen, cel puțin la prima vedere. Un singur lucru lipsea acum două decenii: Internetul și toată pleiadă de forme a mediei electronice. Chiar și anii `90, când Internetul abia își asambla obuzierele pe afet, comunicarea tipărită și toate industriile

pe care ea se bazează se jucau de-a cererea și oferta. Treziți din dulcele somn al supremației tiparului de bipul comunicării electronice, nici azi nu conștientizăm foarte bine că zgomotul serverelor de Internet și bâzâitul antenelor WiFi și GSM nu-s același lucru cu claxonul camionului trimis să livreze clientului lucrarea tipărită…

Cei care au habar de ceea ce se întâmplă în publicitate și media, știu că o mare parte a bugetelor de print care dispar sunt redirecționate înspre chiar media electronică, și aici nu vorbim doar de Internet. O altă parte se duce către evenimente sau spre promovarea la punctul de vânzare. Cât de eficiente sunt investițiile în media electronică este treaba oamenilor de media și a clienților.

Pe de altă parte, în presa de specialitate și pe la conferințele internaționale pe teme tipografice, fiecare furnizor de consumabile și echipamente pune umărul la promovarea valorilor și avantajelor tiparului față de celelalte forme de comunicare. Cash-flow-ul tipografiilor spune însă altceva, și cifrele nu mint.

Așadar, care este cuvântul magic prin care-i putem convinge pe clienți că, deși devine mai scumpă, comunicarea tipărită merită toți banii? Grea întrebare, mai ales că oamenii de marketing și cei din media sunt guvernați de un foarte pragmatic simț al investiției vs eficiență.

Privind prin prisma furnizorilor de hârtie și consumabile, creșterea prețurilor este justificată, mai ales dacă ținem cont de toți factorii pe care-i implică obținerea unui anumit produs, de la energie la materii prime. Crește prețul lemnului, energiei sau al altor materii prime folosite la fabricarea hârtiei – sare și prețul hârtiei. Cresc prețurile pigmenților la nivel mondial – se majorează și prețul cernelii tipografice… Sare prețul cauciucului polimeric – crește și prețul așternuturilor offset… Și lista ar putea continua.

Aflați între nicovala crizei economice și ciocanul creșterii prețurilor, furnizorii de servicii tipografice sunt îndemnați să adauge valoare unui produs care, așa cum spuneam mai devreme, devine din ce în ce mai scump pentru clienți. Ce valoare adăugată îi poți conferi unui simplu pliant – fie că-l lăcuiești selectiv, îl ștanțezi sau ce i-ai face – dacă clientului riști să-i dublezi prețul?!… Și-am întâlnit destui clienți de tipărituri care m-au întrebat: „Da` ce-i faci domne de-i așa scump, îl poleiești cu aur?!…”. Asta-i întrebarea!…

Unii furnizori de cerneală ne-au făcut cadou la sfârșit de an, pe diferite segmente, creșteri de prețuri de până la 25%. Alții le-au operat în primele luni ale lui 2011. Fabricanții de hârtie au crescut și ei prețurile în același ritm, iar primăvara în care tocmai am pășit aduce altele. Nu putem blama unilateral majorările de prețuri operate de furnizori, după cum nu-i putem învinui nici pe tipografi că se tânguiesc fără motiv de scumpirea materiilor prime și consumabilelor. Ne aflăm în fața unui paradox macroeconomic, din care pierde întregul sector poligrafic – de la furnizori la tipografi. Clientul final nu pierde, având opțiuni din ce în ce mai bogate, mai ieftine și mai eficiente.

Adevărul ni-l oferă însăși tranziția de la cuvântul tipărit la cel afișat pe ecran. Secretul, pe care mulți nu-l înțeleg, stă în pagina de Wikipedia pe care fiul meu de 12 ani o ține deschisă când are de făcut anumite lecții, și nu în cele câteva duzini de enciclopedii tipărite pe care le are în propria bibliotecă. Iar îngrijorarea mea nu vine nici de la creșterea prețului hârtiei sau cernelii, ci de la dispariția treptată a obiceiului de consum al comunicării tipărite.