Print Magazin nr.13 – Mai 2010

Print Magazin nr.13 – Mai 2010

7
0
DISTRIBUIȚI

Nici nu se terminaseră ecourile expoziţiei Drupa 2008, când o bună parte a comunităţii industriei grafice începea deja se gândească la ce va aduce nou Ipex-ul în 2010. O altă parte a industrie grafice nu mai aşteaptă nimic – nici măcar Judecata de Apoi – scufundaţi în rezolvarea propriilor probleme. Dacă vorbim din perspectiva celor care activează în domeniul tipografic, îmi este cu atât mai greu să consider că unii cred, iar alţi nu, în domeniul printului. În ultimă instanţă ar trebui să ne rezumăm la modul în care fiecare percepe utilitatea şi eficienţa târgurilor şi expoziţiilor de gen. Pentru că şi aici, unii cred, alţii nu. Noi ne numărăm printre cei care cred cu tărie.

Iată că a venit şi momentul adevărului. După cum arată listele de expozanţi ai expoziţiei de la Birmingham astăzi, la mai puţin de o săptămână până la data începerii, putem afirma că la Ipex 2010, printul continuă să strălucească!…

Chiar dacă este criză şi toţi marii producători de echipamente de imprimare, în special cei din zona tiparului offset, şi-au redus la sânge bugetele destinate participării la târguri şi expoziţii, organizatorii Ipex 2010 au reuşit să-i convingă în totalitate – de la liderii mondiali „istorici”, Heidelberger Druckmaschinen, manroland şi KBA la cei japonezi, precum Ryobi sau Komori. Nici eşalonul liderilor mondiali din zona tiparului digital nu lipsește: Agfa, Fujifilm, HP, Kodak, Konica Minolta, Xerox etc. Ca şi la alte expoziţii importante vom asista totodată şi la ieşirea la rampă a unor furnizori noi de soluţii şi echipamente – de imprimare şi finisare, cât şi de software – care ori au stat în umbra liderilor ori chiar sunt noi pe piaţă.

Cei care veţi reuşi să mergeţi la Birmingham veți avea ocazia să participaţi la un show cu adevărat important. În afara elementelor surpriză, caracteristice fiecărei expoziţii de gen, cu lansări de produse în premieră mondială, conferinţe şi seminarii, întâlniri cu managerii unor coloşi mondiali ş.a.m.d, vizitatorii au un dublu avantaj. Chiar dacă la prima vedere este o cheltuială în plus, vizitarea unei expoziţii de acest nivel îţi permite să-i găseşti întrun singur loc pe toţi cei de care ai nevoie, din oferta cărora ai posibilitatea să alegi. În al doilea rând ai ocazia să asişti la demonstraţii tehnice cu adevărat relevante pentru o viitoare investiţie într-un echipament. Asişti, nu în ultimul rând, la mega-spectacolul unui întreg „lanţ trofic” al proceselor tipografice: de la pregătirea formei de tipar la imprimare şi finisare.

Pentru un om chibzuit, mersul la Ipex este o mare investiţie, egalată şi întrecută doar de o vizită la Drupa. Puşi în situaţia de a alege între a mai aştepta încă doi ani până se va ridica cortina expoziţiei de la Düsseldorf sau a da o fugă până în Albion, noi am ales-o pe prima. Este un triumf al printului asupra mult prorocitului mediu digital pe care vrem să-l gustăm din plin. La Ipex 2010, print still shines!…