Analiști, vizionari, dar și jurnaliști se întrec de câțiva ani în previziuni din cele mai sumbre privind viitorul presei tipărite. Unii, nestăpâniți în gândire, spun de acum un deceniu că sfârșitul tipăriturii cotidiene vine peste cinci ani și repetă anual mesajul. Alții, mai prevăzători, amână termenul pentru o jumătate de secol, odată cu prognoza privind epuizarea rezervelor de hidrocarburi. Profesionalismul și decența nu sunt însă incluse în apocalipticele discursuri.
Este fără echivoc, presa scrisă pe suport de hârtie agonizează de câțiva ani buni, în toate zonele din lumea civilizată. Situația însă este similară cu întâmplările din viața reală a unei familii. Urmașii muribundului cândva bogat, deși nu recunosc direct, abia așteaptă moartea rudei scăpătate pentru a reduce din cheltuielile pentru prelungirea agoniei. Uită însă cât de bine au petrecut în vremurile de glorie ale rudei bogate.
Internetul ar fi boala incurabilă pentru presa scrisă. Ipoteza este una valabilă, dar nu fundamentală. Analiștii și vizionarii se pot întrece în ghicit când e vorba de termene. De asemenea, și patronii trusturilor de media sunt de înțeles: banii din tipăritură se scot tot mai greu, vremurile când milioanele curgeau au apus pentru presa tipărită și preferă să cânte prohodul pentru a justifica de ce nu mai e rost de investiții. Aparent surprinzătoare e atitudinea jurnaliștilor, culmea, proveniți din presa scrisă și care se preling pe ecranele televizoarelor propovăduind moartea ziarelor tipărite. Purtarea acestora devine însă de explicat dacă ai răbdarea să le citești producțiile jurnalistice linse pe pagini de internet. Umbra știrilor multiplicate la nesfârșit în spațiul virtual și referințe internaute fără paternitate sunt amprenta articolelor scrise de detractorii presei tipărite. Superficialitatea e pusă pe postament, profesionalismul e în schimb călcat în picioare.
Presa trage să moară în primul rând din pricina jurnaliștilor. Nu internetul e plaga. De ani buni, jurnaliștii nu numai că au uitat ce au învățat la universitatea de specialitate, dar se complac în autosuficiența dobândită lipiți de scaunul de la birou, cu ochii ațintiți în calculator. Cititorul modern nu refuză presa scrisă, însă îl trage de mânecă și-l sancționează pe jurnalistul plictisit: interviurile nu se iau prin Yahoo! Messenger, iar anchetele și reportajele nu se fac prin telefon. E nevoie de multă muncă pe teren, în biblioteci și interacțiune nemijlocită cu oamenii. Nu poți transmite imaginea realității prin plagiat ieftin.
Internetul, care este un instrument minunat, o invenție care a revoluționat omenirea, a copleșit ziariștii. Unii nu-i fac față. Și nici măcar nu pot să înțeleagă că cititorul este chiar disperat și pregătit oricând să citească un interviu în exclusivitate cu o personalitate, să parcurgă pe nerăsuflate un reportaj sau o anchetă inedită. Cititorul este încă dispus să primească și să plătească informație în exclusivitate. În epoca internetului, cititorul de ziare e mai greu de păcălit, nu-i poți vinde pe suport tipărit ce poate găsi gratis în spațiul cibernetic.
Viața ziarului tipărit pe suport de hârtie poate fi veșnică, iar dricul poate să staționeze pe dreapta, doar dacă jurnaliștii vor avea ce să ofere în plus față de informația copiată de pe internet sau agenții de știri.
*Citește și: Artprint investește în tehnologia Muller Martini
