Paradoxul tipografiei

Paradoxul tipografiei

18
0
DISTRIBUIȚI

În general, tipografia este percepută prin produsul ei, aparent aproape neschimbat de o mie de ani: o hârtie îngrijit inscripţionată cu text şi imagini. Cu toţii ştim diferite variante ale preselor tipografice, iniţial manuale, ale lui Guttenberg, şi apoi mereu mai perfecţionate şi mai productive. Acestei imagini îi este contrapusă cea a informaţiei digitale ca un vârf al tehnologiei actuale.

Însă, o tipografie modernă înglobează aproape tot ceea ce reprezintă tehnologia digitală de prelucrare a informaţiei şi, în plus, se bazează pe un ansamblu de progrese de ultimă oră ale electronicii şi mecanicii, dar şi ale chimiei şi fizicii. Totuşi, prea puţini ataşează tipografiei această imagine reală, profund schimbată faţă de presele demult uitate. Chiar şi aşa, această falsă imagine nu este deloc nevinovată… Nu este totuna să-ţi imaginezi tipografia ca pe un atelier învechit din secolele trecute sau ca pe un vârf al tehnologiei moderne.

 

Forţa de muncă

Imaginea publică, percepţia generală joacă un rol mai puţin văzut, analizat şi înţeles, dar esenţial în evoluţia oricărui domeniu. În primul rând, este vorba despre calitatea personalului, apoi de modul de raportare al clientului, al contribuabilului şi al legiuitorului. De fiecare dintre acestea depind şansele şi condiţiile dezvoltării domeniului. Să ne oprim însă atenţia asupra personalului. Tinerii sau cei aflaţi în situaţia de a se reorienta profesional îşi aleg drumul, în mare măsură, în funcţie de imaginea pe care o au cu privire la o anumită categorie de locuri de muncă.
În mod evident, contează speranţa unui salariu cât mai bun. Dar, cel puţin în egală măsură, sunt importante atractivitatea, interesul, provocarea pe care le reprezintă acel loc de muncă. Şi, nu în ultimul rând, condiţiile de muncă. Una este să-ţi imaginezi un atelier arhaic şi murdar şi alta un vârf al tehnologiei acestui secol. Tot de această imagine depinde şi modul în care diferiţi factori decizionali vor considera necesare eventuale măsuri de sprijinire a domeniului, inclusiv sistemul de şcolarizare necesar.

 

Imaginea publică

Tot de această imagine va depinde şi modul în care contribuabilii vor reacţiona la aceste măsuri. Imaginea publică, locul pe care tipografia îl ocupă în mintea fiecăruia, sunt esenţiale. Totodată, trebuie să diferenţiem imaginea publică asupra tipografiei în general de cea a celei româneşti în particular. Ne-am obişnuit cu faptul că tranziţia a reprezentat distrugerea chiar şi a ceea ce exista înainte, ca în cazul sistemului de irigaţii. Cu toate acestea, în multe tipografii s-a investit imens şi astăzi ele se pot mândri cu condiţii similare celor din ţările dezvoltate.
Apoi apare diferenţa dintre micile, dar performantele tipografii, care sunt adevărate centre de creaţie şi care produc adevărate opere de artă, şi marile centre de producţie care pot ajunge – cum se întâmplă, de exemplu, în China – la combinate cu zeci de mii de oameni, în jurul cărora cresc adevărate oraşe şi care tipăresc pentru o lume întreagă. Mai rar se întâmplă ca o ramură industrială să îmbine într-o
asemenea măsură producţia de masă, creaţia artistică şi ultimele realizări ale ştiinţei şi tehnologiei. Cine ştie despre toate acestea? Prea puţini.

 

Probleme reale

Nu este cazul atunci să ne mirăm că mulţi clienţi apelează la tipografii străine, că tinerii nu dau tocmai năvală să se angajeze în tipografii şi că nu există nici astăzi un sistem de învăţământ superior dedicat domeniului. Şi asta în condiţiile în care tipografia este unul dintre domeniile a căror dezvoltare post-decembristă este una dintre cele mai pregnante. Însă, mediul tipografic nu ştie să comunice. Şi asta nici individual, fiecare tipografie în numele
propriului brand pe care ar trebui să-l reprezinte, şi nici împreună, în numele poligrafiei româneşti.
Faţă de alte ramuri industriale al căror cuvânt se aude, câteodată chiar foarte răspicat, şi care îşi cer drepturile şi, câteodată, le şi obţin, domeniul poligrafic este scufundat într-o mare tăcere. Este adevărat că majoritatea firmelor româneşti este încă intimidată de ideea de brand sau consideră că abordarea acestei probleme nu este o prioritate. Totuşi este surprinzătoare reţinerea chiar mai pronunţată a tipografiilor faţă de această preocupare, cu toate că multe dintre ele contribuie practic, prin munca lor, la consolidarea altor branduri, iar absenţa propriului prestigiu de brand le-a adus şi le aduce în continuare nenumărate pierderi, de care sunt sau, de cele mai multe ori, nu sunt conştiente.

 

Problema şcolarizării

În condiţiile în care fuga în străinatate a forţei noastre de muncă reprezintă un fenomen pe care nici criza nu reuşeşte să-l stăvilească, şcolirea personalului în afara ţării este greu de crezut că ar putea reprezenta soluţia optimă. Aici intervine problema calificării pesonalului mediu, dar şi a celui care ar trebui să aibă studii superioare de specialitate. Însă, aceasta este în primul rând o problemă a tipografiilor şi doar în al doilea rând a universităţilor şi a ministerului. Şi asta atât pentru faptul că este interesul tipografiilor, cât şi pentru faptul că ele trebuie să ştie şi să spună ce anume le este necesar.
Ele nu au nevoie de „diplome”, ci de competenţe. Curicula nu este problema unui rectorat, ci este o problemă comună a acestuia împreună cu tipografiile. Dar, înainte de toate, a tipografiilor. Un adevărat învăţământ performant şi realmente util nu poate fi dezvoltat decât împreună. Şi tot împreună trebuie făcute şi demersurile pentru obţinerea banilor publici necesari. Pentru că este nevoie de un învăţământ public integral subvenţionat.

%newline%

Jungla tehnologică

Şi se mai uită un aspect! Învăţământul superior de specialitate nu reprezintă doar sursa de specialişti pentru tipografii şi pentru sistemul mediu de şcolarizare, dar reprezintă, în acelaşi timp şi într-un mod la fel de important, un centru de cercetare, documentare şi consiliere. Industria tipografică s-a dezvoltat şi se dezvoltă atât de repede încât este aproape imposibil pentru o tipografie să se ţină la curent cu toate noutăţile şi să le evalueze corect din punct de vedere al oportunităţilor investiţionale.
Un centru universitar de profil ar trebui să reprezinte nu doar o sursă de cadre înalt calificate, dar şi un centru de competenţe apt să asigure asistenţă, consiliere şi documentare. Însă, pentru aceasta este nevoie de o voce comună clară şi coerentă care să aibă în spate branduri puternice şi cunoscute.

 

Un act de responsabilitate.

Nimic din toate acestea nu este posibil de realizat atât timp cât nu este asigurată o comunicare clară şi eficientă, în primul rând în cadrul comunităţii de profil şi apoi cu factorii externi, mediul universitar, autorităţi şi, nu în ultimul rând, cu clienţii şi publicul larg. Aceasta presupune o conştientizare a problemei din partea liderilor tipografiilor şi apoi o comunicare, adică un P.R. inteligent, proactiv şi bidirecţional. Avem aici un act de responsabilitate din partea ficărui lider.

 

Murim separat sau câştigăm împreună

Este momentul să depăşim vechea zicere „să moară şi capra vecinului”, indiferent că este vorba despre un coleg sau despre o altă firmă. Se vorbeşte mereu de P.R.-ul intern şi de cel extern. Nu este o poveste. Problemele reale se află şi se înţeleg la nivelul colectivelor şi este esenţial ca aici lucrurile să fie clare, credibile şi asumate. Apoi este vorba despre crearea unei conştiinţe comune de breaslă pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce. Concurenţa corectă nu exclude ci presupune comunicarea dintre jucători. Ei sunt şi competitori, dar sunt, în acelaşi timp, parteneri. Fără a conştientiza şi a înţelege corect interesele comune, breasla întreagă are mici şanse de succes.
Competiţia nu se mai desfăşoară doar între ei, ci este una globală căreia, dezbinaţi, au şanse mici să-i poată face faţă. Ei au mai multe interese comune decât divergente. Creşterea reală a domeniului şi, prin aceasta, progresul fiecăruia în parte depind într-o măsură covârşitoare de înţelegerea acestui adevăr elementar. Apoi este vorba despre modul în care vocea fiecărui jucător şi a breslei, în ansamblul ei, se face auzită publicului larg, clienţilor şi oficialităţilor. Toate aceste probleme formează un tot unitar. Este o comunicare complexă de a cărei calitate depinde succesul fiecărui jucător. Ea presupune un P.R. competent şi proactiv.