Micro-studiu privind relaţia tip de font – economia de cerneală

Micro-studiu privind relaţia tip de font – economia de cerneală

113
0
DISTRIBUIȚI

Cătălin Șerbănescu

În luna martie a acestui an, un tânăr de 14 ani publica un articol conform căruia guvernul Statelor Unite ale Americii ar putea economisi anual aproximativ 400 de milioane de dolari doar prin simpla schimbare a tipului de caractere (font-ului) folosit în procesul de tipărire a documentelor oficiale, respectiv trecerea la utilizarea familiei Garamond. Ştirea a făcut repede vâlvă, fiind preluată de CNN, apoi a fost analizată de multe publicaţii faimoase printre care şi The Guardian. Oricât de atractivă şi tentantă ar părea la prima vedere această „descoperire”, ea nu este pe deplin corectă tehnic, conţinând, totuşi, un sâmbure de adevăr: consumul de cerneală poate fi afectat cel puţin în anumite situaţii de către familia de caractere folosită. Datorită faptului că ne-am simţit atraşi de această idee interesantă , atât prin tematica legată de font-uri, pe care nu am mai abordat-o în articolele noastre cât şi prin conceptul eco(logic sau nomic) în vogă la ora actuală, am decis să realizăm un micro-studiu legat de impactul real al utilizării diferitelor tipuri de caractere asupra consumului de cerneală. Şi, bineînţeles, aceasta nu dintr-o dorinţă irezistibilă de a ajuta guvernul sau economia americană ci pur şi simplu de a oferi cititorilor noştri o privire de ansamblu asupra acestei tematici. Pentru început, însă, considerăm util să lămurim pe scurt şi cât mai simplu cu putinţă anumite aspecte şi caracteristici ale diverselor familii de caractere (font-uri). Şi vom începe, în primul rând, cu noţiunea de dimensiune a acestora (termenul tehnic corect fiind acela de înălţime). De regulă, aceasta se exprimă în puncte (Adobe points), deşi încă se mai pot folosi şi alte sisteme, cum ar fi didot-ul. Ambele unităţi de măsură reprezintă a 72-a parte dintr-un inch, în primul caz fiind vorba despre cel englezesc (2,54 cm) în timp ce pentru ultimul se foloseşte varianta franţuzească (2,707 cm), utilizată înaintea stabilirii sistemului metric drept standard. Chiar dacă există această standardizare în ceea ce priveşte mărimea, tipuri distincte de font-uri pot avea dimensiuni fizice relative diferite (figura 1). Pentru a înţelege mai bine acest aspect, putem considera o analogie extrem de simplă şi anume cu formatele standard de tip A pentru hârtie, ce pot fi privite drept corespunzătoare dimensiunii în puncte Adobe. De exemplu, putem considera cazul în care dimensiunea unui caracter de 10 puncte o putem asocia unei coli A4. Acest format reprezintă „graniţele” între care se pot desena un caracter component al unui font şi bineînţeles, putem folosi pentru această operaţie toată suprafaţa formatului A4 sau ne putem limita la un A5 sau A6 în interiorul acestuia. În consecinţă, mărimea în puncte pentru un font trebuie privită mai degrabă drept o limită maximă a înălţimii acestuia, fără a exista nici o specificaţie în ceea ce priveşte minimul. Cu alte cuvinte, chiar dacă utilizăm aceeaşi valoare în puncte Adobe, două tipuri de familii de caractere pot avea dimensiuni fizice diferite ale literelor printate sau afişate pe ecranul calculatorului. O altă caracteristică importantă a unui tip de font, poate chiar definitorie, este aceea a gradului de lizibilitate, respectiv a uşurinţei de a fi citit. Bineînţeles, există font-uri artistice precum Vivaldi sau Mistral (figura 2), dar care au mai degrabă doar utilitate estetică sau de design, fiind relativ uşor de citit doar atunci când sunt folosite pentru a exprima doar câteva cuvinte sau cel mult o propoziţie. Vă imaginaţi cât de obositor (şi în consecinţă neatractiv) ar fi să citiţi câteva zeci de fraze scrise cu unul dintre acestea, ca să nu mai vorbim de cazul unui cărţi de câteva sute de pagini. În consecinţă, pentru studiul propus de prezentul articol, vom considera cazul documentelor pentru care textul reprezintă elementul predominant, ignorând prezenţa eventualelor imagini sau obiecte grafice vectoriale. Aşa cum probabil aţi ghicit deja, segmentul cel mai apropiat de această cerinţă este cel al producţiei de carte, în special cea beletristică. Acestea fiind spuse, putem trece la prezentarea tehnicii folosite pentru determinarea relaţiei dintre tipul de font utilizat şi consumul de cerneală (sau toner). Modalitatea utilizată este una destul de simplă în ceea ce priveşte concepţia şi anume:

1) generarea unor fişiere de test ce vor utiliza diferite seturi de caractere. Pentru simplitate, vom considera cazul monocromiei, textul fiind realizat folosind 100% negru (K)

2) măsurarea gradului de acoperire. Pentru aceasta vom folosi, bineînţeles, acelaşi format de document (în cazul de faţă fiind vorba despre un A3), măsurătorile fiind efectuate asupra fişierelor postscript generate prin utilizarea unui driver generic.

3) analiza comparativă a rezultatelor obţinute

Deşi simplă la prima vedere, pentru obţinerea unor rezultate concludente şi cât mai precise, metoda schiţată anterior trebuie să sufere anumite modificări în ceea ce priveşte complexitatea acesteia. Să detaliem puţin aceste aspecte. Cel puţin teoretic, putem considera analiza unui anumit număr de documente alese mai mult sau mai puţin aleator însă această abordare, pe lângă volumul mare de procesare şi prelucrare (un document putând conţine mai multe tipuri de font-uri sau variaţii precum bold, italic etc.), mai prezintă şi dezavantajul obţinerii unui coeficient de eroare destul de mare, invers proporţional cu numărul de documente alese pentru analiză. Din această cauză, propunem generarea unui fişier de test astfel construit încât să surprindă esenţa distribuţiei diferitelor litere corespunzătoare scrierii specifice unei anumite limbi. Apriori, avem toate motivele să credem faptul că anumite caractere sunt mai mult sau mai puţin folosite funcţie de limba utilizată. Vom avea prilejul să constatăm mai târziu dacă această premiză este sau nu adevărată. Drept urmare a celor prezentate, am considerat un număr de aproximativ 10-15 volume din domeniul beletristic scrise în limbile română, engleză, germană şi suedeză.Trebuie să precizăm faptul că actualul micro-studiu a luat în consideraţie exclusiv limbile ce folosesc în scrierea acestora caracterele latine. De asemenea, nu am avut pretenţia unei analize complete, din motive de timp şi spaţiu, pentru o gamă largă de tipuri de documente, limbi şi tipuri de font-uri. Rezultatele obţinute în ceea ce priveşte distribuţia (sau ponderea, dacă doriţi) a diverselor litere pentru limbile enumerate anterior sunt prezentate parţial, ordonat descrescător, în tabelul 1. Deşi la generarea fişierelor de test am ţinut seama de rezultatele complete, în tabel nu am inclus decât poziţiile cele mai importante ca pondere. Simpla analiză a acestora ne relevă câteva concluzii importante, şi anume:

– litera „e“ este una dintre cele mai folosite, cel puţin în cazul setului de limbi analizate. Cu alte cuvinte, forma şi grosimea acestei litere poate avea o mare influenţă asupra consumului de cerneală.

– considerând doar caracterele a căror pondere este mai mare sau egală cu un prag de 5%, obţinem pentru limba română – e, i, a, r, n ,u şi t, pentru engleză – e, t, a, o, h, n, s, i şi r, pentru germană – e, n, i, r, h, s, t şi a, respectiv a, e, t, n şi r în cazul suedezei. Analizând numărul de vocale prezente (4,4,3 şi 2) precum şi poziţia acestora în ierarhie (primele 3 pentru română) se pot extrage informaţii referitoare la „duritatea“ sau „sonoritatea“ caracteristică limbii respective, chiar şi fără a lua în consideraţie datele referitoare la pronunţie. Însă cea mai importantă concluzie pe care o putem desprinde este aceea că limba folosită influenţează consumul de cerneală chiar şi în cazul folosirii aceluiaşi tip de font ca familie şi dimensiune. Spre exemplu, forma şi grosimea literei „h“ are o infuenţă de doar 0,53% în cazul limbii române, în timp ce în cazul englezei aceasta creşte la 6,20%. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre forma şi dimensiunea căciuliţei caracterului „ă“ care prezintă o pondere de 3,91% pentru română şi 0% pentru celelalte limbi. Bineînţeles, pentru simplificare nu am luat în consideraţie un aspect important specific oricărei limbi şi anume lungimea medie în caractere (litere) a unui cuvânt. Din această cauză, nu vom face comparaţii decât în ceea ce priveşte consumul de cerneală în cazul diferitelor familii de font-uri în cadrul aceleiaşi limbi utilizate. Astfel, fişierele de test le vom construi în modul următor: fiecare literă va fi repetată de un număr de o sută de ori mai mare decăt valoarea procentuală a ponderii acesteia pentru o anumită limbă. De exemplu, în cazul limbii române, „e“ va fi utilizat de 1072 de ori (corespunzător valorii de 10,72%), „î“ de 174 iar cele cu un procentaj mai mic de 0,01% – o singură dată („“, „Ă“ sau alte caractere speciale precum „@“, „$“ etc. ). În acest fel obţinem o minimizare a erorilor de aproximare inerente oricărui experiment, cel puţin pentru cazul considerat şi anume acela al documentelor de tip carte, în particular – beletristică. Pentru a păstra o constanţă a rezultatelor, vom alege un format de hârtie (A3) care să poată acomoda pe o singură pagină 10.000 de caractere redate cu un singur tip de font şi de o dimensiune acceptabilă (10 – 11 puncte Adobe). Mai departe, documentul de test va conţine câte o astfel de pagină pentru fiecare tip de font ce se vrea analizat. În cazul de faţă, am ales un set relativ mic de familii de caractere, respectiv 8, după cum urmează: Garamond, Arial, Century Gothic, Times New Roman, Calibri, Tahoma, Comic Sans şi EcoFont Vera Sans. Acesta din urmă este un tip de font bazat pe Verdana şi creat special pentru a economisi cerneala (figura 3). Practic, este o combinaţie între tipărirea caracterelor la 70-80% în loc de 100% K dar pentru care marginile literelor sunt foarte bine definite. EcoFont Vera Sans este mai degrabă util doar în faza de tipărire şi doar pentru dimensiuni ale caracterelor mai mici sau egale cu cel mult 12 puncte, în caz contrar „perforaţiile“ din interiorul literelor devenind destul de vizibile. Documentele realizate folosind acest font pot fi, în plus, destul de greu de citit pe un ecran de calculator. O soluţie pentru aceste neajunsuri ar fi crearea unor documente care să utilizeze Verdana pentru afişarea pe calculator şi EcoFont Vera în faza de tipărire. Aşa cum am arătat anterior, chiar pentru aceeaşi mărime în puncte, tipuri diferite de font-uri pot avea dimensiune fizică diferită a caracterelor. În cazul micro-studiului nostru privind consumul de cerneală sau toner dorim să aducem toate tipurile de font-uri analizate la acelaşi grad de lizibilitate, respectiv vom alege dimensiunea de 11 puncte pentru Arial, Century Gothic şi Comic Sans, 10 puncte pentru EcoFont Vera Sans şi Tahoma, 12 pentru Times New Roman şi 14 în cazul Garamond (figura 4). Iată unul dintre motivele pentru care guvernul Statelor Unite nu va economisi atât de mult cât preconiza tânărul respectiv (faţă de Times New Roman, Garamond are o înălţime fizică cu aproximativ 16% mai mică). Toate acestea fiind stabilite, putem trece la pasul al doilea al experimentului nostru şi anume măsurarea gradului de acoperire pentru fiecare pagină a documentului de test. Bineînţeles, o valoare mai mare a acoperirii va însemna implicit un consum crescut de cerneală. În această etapă a studiului se poate avansa în două direcţii distincte. Prima variantă este aceea de a tipări de un număr suficient de mare documentele de test şi de a determina apoi cantitatea de cerneală consumată prin metoda simplă a cântăririi. Bineînţeles, aceasta implică existenţa echipamentelor şi consumabilelor necesare (hârtie, cerneală sau toner), precum şi costurile aferente acestora. O altă modalitate, mai ieftină şi mai comodă, este reprezentată de folosirea de programe software de măsurare a gradului de acoperire, aceasta fiind şi cea utilizată în prezentul articol. Trebuie totuşi să facem câteva precizări în legătură cu aceste soft-uri. Dacă se doreşte, prin folosirea acestora, determinarea consumului de cerneală, este imperios necesară folosirea corectă a lor, respectiv analizarea fişierelor postscript şi nu a celor sursă (categorie din care face parte şi formatul PDF). Ca regulă generală, rezultatele cele mai exacte sunt oferite de soft-urile de calcul a acoperirii incluse în procesorul de rasterizare (RIP), în caz contrar fiind nevoiţi să acceptăm marje de eroare destul de mari datorate fie managementului de culoare, fie RIP-ului. De exemplu, chiar dacă renunţăm complet la managementul de culoare, este posibil ca ansamblul echipament de tipar – RIP să nu permită o valoare a parametrului MaxInk de 400%, această limitare putând duce la o discrepanţă între gradul de acoperire efectiv al mediei de tipar şi cel calculat în fişierul sursă. Pentru cazul oarecum particular al situaţiei noastre (monocrom şi imprimare cu 100% K), putem folosi analiza gradului de acoperire direct în fisierele postscript (folosind un driver generic cu printare într-un fişier). Deoarece acest articol nu se doreşte a fi un studiu complet, ci mai degrabă un model de analiză, am luat în consideraţie doar un număr relativ redus de tipuri de font-uri şi nu neapărat pe cele mai uzuale. Pentru cititorii care au avut răbdarea şi bunăvoinţa necesară de a ajunge până în acest punct, este momentul să prezentăm rezultatele obţinute sub forma tabelului 2. O analiză succintă ne relevă următorul clasament în ceea ce priveşte economia de cerneală sau toner funcţie de tipul de font utilizat: pe primul loc- Times New Roman,urmat de Garamond, Century Gothic, Tahoma, Calibri, Arial şi Comic Sans. EcoFont Vera Sans realizează întradevăr cea mai bună performanţă (12-13%) însă nu a fost inclus în clasament datorită neajunsurilor prezentate de acesta în ceea ce priveşte afişarea pe ecranul calculatorului. Clasamentul se păstrează şi în cazul limbii engleze, o mică diferenţă apărând pentru germană, unde Garamond schimbă locul cu Century Gothic. Luând în calcul extremele, putem afirma faptul că utilizarea font-ului Comic Sans în locul Times New Roman duce la un consum de cerneală mai mare cu aproximativ 29%! În mod similar, pentru Arial obţinem o creştere de 16%. Pentru cazul considerat de noi şi anume producţia de carte, aceste valori nu sunt deloc de neglijat, mai ales în condiţiile actuale ale scăderii tirajelor şi mutării acestora spre zona echipamentelor digitale. În cazul utilajelor offset, o economie de cerneală de 16% nu este poate senzaţional de atractivă, însă pentru cerneala inkjet sau toner-ul folosite de echipamentele digitale destinate producţiei de serie situaţia este puţin diferită datorită costurilor mai ridicate. Efectele cele mai dramatice sunt însă resimţite în cazul utilizării imprimantelor destinate uzului personal (sau „de birou“, cum se mai numesc în termeni populari). Pentru acestea, costul unui mililitru de cerneală este comparabil cu cel al unuia de apă de parfum Chanel No. 5. Drept urmare, orice economie în acest caz este mai mult decât binevenită. Spre final, dorim să subliniem încă o dată scopul prezentului articol şi anume acela de aducere în discuţie a unei teme, fără pretenţia unei analize complete. Un studiu mai amplu şi mai aprofundat al acestei idei poate constitui o excelentă lucrare de dizertaţie pentru finalul unui curs de master în poligrafie, conţinând atât o parte de cercetare cât şi o latură de importanţă practică. Sau poate deveni punctul de plecare pentru crearea unui font economic adaptat limbii române… În incheiere şi drept concluzie a micului nostru exerciţiu de analiză tehnologică, putem afirma faptul că există întradevăr o legătură nemijlocită între tipul de font folosit şi consumul de cerneală, însă vom lăsa pe umerii cititorului sarcina de a stabili gradul de utilitate personală a acestei informaţii.