Linie de producție de USB-uri și de agende în valoare de 400.000...

Linie de producție de USB-uri și de agende în valoare de 400.000 de euro

124
0
DISTRIBUIȚI

DeMedia lansează produsele cu notițe repoziționabile

 

DeMedia – o afacere de familie bazată pe respect, calitate și corectitudine. Am spus afacere de familie, dar de această dată nu înseamnă afacere mică. Ci una medie care se tot dezvoltă și care este pe cale de a deveni unul dintre puținii producători de USB-uri din Europa. Și asta nu este tot, pentru că, de curând, cei de la DeMedia au lansat pe piață o noutate – produse cu notițe repoziționabile.

 

Dan CĂLIN

 

Compania a fost prezentată în revista noastră anul trecut așa că nu o voi mai prezenta, ci voi intra direct în subiect. Mai exact este vorba despre noutățile pe care le propune pieței și despre investițiile care vor fi realizate. Produsele cu notițe repoziționabile (calendare, agende) sunt cele cu care se mândresc fraţii Deme pentru că sunt o noutate. Deși lansată de curând pe piață, are deja succes, așa cum reiese din ceea ce spune Dragoș Deme, director general DeMedia: „Anul acesta am implementat notițele repoziționabile în agende B5 și A4, încercând să oferim clienților noștri un set de produse cu notițe repoziționabile. Cu acest tip de agende am ajuns la un volum de 40.000 de unități pe sezon, dar numai agende personalizate. Acest produs se adresează companiilor, nefiind gândit pentru piața liberă. Am vândut numai clienților business class, dar pentru anul viitor construim o strategie pentru a promova produsul în rețele”.

Tot dumnealui ne-a spus că drumul nu a fost ușor pentru că au lucrat doi ani și jumătate să facă rentabilizarea costului unui astfel de produs. Important este că au reușit să lanseze pe piață un produs nou și util care este solicitat de clienți. Acesta este motivul pentru care DeMedia nu vrea să se oprească aici, ci investește pentru dezvoltarea gamei de produse cu notițe repoziționabile. „Suntem în discuții avansate cu producători români de echipamente pentru a implementa anul viitor o linie tehnologizată și automată dedicată acestor tipuri de produse, investiție în valoare de 400.000 de euro. Vor fi mai multe mașini pe care le vom lua în etape în doi ani. Această linie ne va ajuta să producem zece mii de unități pe zi în loc de două mii, cu patru oameni în loc de zece. Recuperarea investiției nu se va face în doi ani, dar fiind produse tinere, care ajung la maturitate în șapte-opt ani, avem timp. În plus, unele dintre echipamente pot fi utilizate și pentru realizarea altor produse, de exemplu mașinile de cașerat sau de produs spiră”, explică Dragoș Deme.

Investiția este una foarte serioasă pentru că planurile de viitor ale companiei nu includ doar mărirea volumului produselor cu notițe repoziționabile, ci și adaptarea acestei noutăți și la alte game, dezvăluie managerul DeMedia: „Pentru anul viitor avem în plan să dezvoltăm un segment cu aproximativ zece tipuri de produse cu notițe repoziționabile. În felul acesta vom avea vânzări tot timpul anului, nu doar la sfârșit de an așa cum se întâmplă cu agendele și calendarele”.

 

Anul acesta au fost investiți 70.000 de euro în echipamente

Achiziția de echipamente este gândită strategic și amănunțit. În afară de avantajele menționate, ele vor fi utile și în dezvoltarea DeMedia ca unul dintre cei câțiva producători de USB-uri din Europa. „Aceste echipamente nu vor fi doar pe partea de tipar și pe cea de legătorie, ci și pe segmentul de USB-uri, unde suntem printre primii din România, oferind peste o mie de modele și un termen de livrare foarte scurt sau din stoc. O parte din investiție va fi dedicată pentru realizarea unei linii de producție de USB-uri, în Europa în prezent fiind patru producători pe acest segment”, susține Dragoș Deme.

Iar proiectul nu este unul teoretic ce ar putea fi dezvoltat la un moment dat, ci unul foarte aproape de a fi demarat, spune interlocutorul nostru: „Discuțiile sunt avansate pentru investiție, astfel încât să demarăm anul viitor producția de USB-uri. Avem suportul partenerilor externi pentru a începe din luna ianuarie toate demersurile necesare: tehnologie, personal, traininguri. De exemplu, anul acesta am vândut peste 100.000 de USB-uri și nu am avut nici măcar un singur rebut chiar dacă le luăm din China. Dar le luăm cu cel puțin 30% mai scump decât ceilalți tocmai pentru că ținem la calitate. De aceea verificăm cipul fiecărui USB de două ori: la achiziție și înainte de livrare”.

Arealul geografic acoperit de companie este nelimitat, activând nu doar în toată țara, ci și în restul lumii. „Lucrăm în toată țara, dar nu ne oprim aici. Am avut și exporturi, chiar și în SUA. Acesta este și unul dintre argumentele pentru care vrem să aducem linia de USB-uri. Am avut discuții cu societăți de cercetare de piață din străinătate care ne-au confirmat cererea mare de USB-uri din Europa. Chiar am avut o comandă de la o firmă multinațională pe care nu am putut să o onorăm pentru că voiau 60 de milioane de USB-uri. Asta în condițiile în care le-am dat mostre cu care au fost de acord”, susține domnul Deme.

Investiția pe care și-o propune DeMedia este una firească și în acord cu politica firmei de a oferi calitate și de a se dezvolta. Chiar și în acest an, pentru a eficientiza cât mai mult producția, au fost achiziționate echipamente în valoare totală de 70.000 de euro. Asta pentru că firma are mai multe direcții în care își desfășoară activitatea, așa cum explică managerul companiei: „Avem cinci nișe de activitate care se completează și se susțin reciproc: tiparul digital și offset, legătoria, promoționalele, pixurile și USB-urile. Pe segmentul de pixuri noi promovăm foarte mult colecția Viva pentru că oferă produse foarte bune calitativ realizate în Europa. Pentru această colecție suntem distribuitori autorizați în România, unde mai există un singur distribuitor. Dar noi avem avantaje mari față de concurență: stocuri locale cu livrare rapidă de peste 150.000 de pixuri, sistem online de verificare a stocurilor și poziția geografică mult mai bună; noi suntem în București, iar ei sunt în provincie”.

 

Avans de 50% și restul de 50% la livrarea produselor

Trebuia să ajungem și la cifre și rezultate care arată fără urmă de tăgadă nivelul la care se situează compania și susțin afirmațiile gazdei noastre: „Anul acesta vom ajunge la o vânzare de 50.000 de agende cu notițe repoziționabile și de 70.000 de calendare. Cu calendarele suntem de patru ani pe piață și am avut creșteri în fiecare an cu 150%, iar acum doi ani produsul s-a așezat atât de bine în piață încât am avut o creștere de 500%. Tot în ultimii patru ani am avut creșteri ale cifrei de afaceri anuale cuprinse între 50 și 100%, ajungând să avem în baza de date 4.500 de clienți (agenții de publicitate și clienți finali)”.

Toate aceste rezultate sunt urmarea unor principii sănătoase și a unor decizii inspirate, așa cum sunt și softurile care eficientizează munca celor de la DeMedia. „În prezent putem face câteva mii de unități pe zi cu un colectiv uman mult mai mic decât anul trecut. Clientul care optează pentru personalizarea standard a produsului primește comanda la câteva ore de la BT. Sistemul nostru intern și planificarea ne permit să obținem acest randament. Avem certificare ISO 9001:2008 de trei ani, iar noi chiar folosim acest sistem și softul respectiv. Inclusiv firma de curierat cu care colaborăm are sistemul implementat în al nostru și totul este mult mai rapid și mai ușor de urmărit. În plus, pentru a sprijini distribuitorii, de câteva luni am creat un soft legat la al nostru cu ajutorul căruia ei află instantaneu ce stocuri avem la orice produs. Fiind ceva nou, suntem în perioada de obișnuire a distribuitorilor cu acest sistem de lucru. Cu toate aceste unelte încercăm să ne deschidem către distribuitori serioși care vor să facă afaceri corecte”, punctează Dragoș Deme.

În această ecuație, un rol foarte important îl joacă respectul pentru clienți și modul corect în care sunt tratați de angajații companiei, apreciază managerul DeMedia: „Noi ținem foarte mult la calitate și la seriozitate. De aceea preferăm să facem servicii clienților care să fie potrivite pentru ei și să-i sfătuim cum să-și cheltuie bugetele de promovare. În funcție de ceea ce vor să obțină de la campania respectivă, noi îi consiliem ce produse să aleagă astfel încât, de multe ori, nu consumă tot bugetul alocat. Încercăm să facem afaceri serioase și să creăm parteneriate sănătoase. Dacă oferi respect și încredere, asta primești înapoi. Dar nu facem toate acestea doar cu clienții, ci și cu angajații care, de exemplu, au tot salariul trecut în cartea de muncă și îl primesc de fiecare dată fără întârzieri”.

Pe final am încercat să aflăm cum stau cu încasările, problema generalizată a economiei românești de câțiva ani. Am fost surprinși să aflăm că DeMedia nu are astfel de probleme pentru că a găsit o metodă de a evita apariția lor. „Cu plățile am avut un incident anul trecut, dar am rezolvat această problemă prin schimbarea sistemului de lucru. Avem o procedură standard: clienții plătesc un avans de 50% înainte să ne apucăm de lucrare și restul de 50% la livrarea produselor. Cine nu acceptă aceste condiții nu lucrează cu noi. Din acest motiv am refuzat chiar și clienți mari care au revenit asupra deciziei și au acceptat să lucreze astfel. Am avut și clienți care ne-au întrebat cum să aibă încredere că vor primi ceea ce au comandat. De aceea am creat un cont colateral de unde nu s-au mișcat banii până nu și-a dat clientul acordul că produsele primite sunt conform contractului. Avem și showroom-ul unde clienții vin și văd ce facem și pentru cine, înțelegând că pot avea încredere în noi. În plus, clădirea și echipamentele sunt ale noastre plătite din banii noștri – un alt motiv de încredere”, conchide Dragoș Deme, director general DeMedia.


Notice: compact(): Undefined variable: limits in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853

Notice: compact(): Undefined variable: groupby in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853