Faur Cristian.
N-a sosit ora bilanţurilor, cel puţin nu a celor de final de an calendaristic ori fiscal, însă nu putem să nu discutăm despre faptul că până acum 2017 a fost un an plin de evenimente pentru industria poligrafică românească, pentru cea regională, europeană şi mondială. Deşi s-a discutat până nu demult mai degrabă despre evenimentele internaţionale (din industrie şi nu numai), evenimentele interne au început să preia, încet, agenda publică de pe piaţa noastră, pe măsură ce ne apropiem de iarnă. Şi tot pe măsură ce ne apropiem de iarnă lucrurile tind să se precipite peste tot în jurul nostru, v-o spune acest editorial scris într-un mijloc de octombrie cu aspect de sfârşit de noiembrie…
Vă promitem, oricum, că până la sfârşitul anului vom discuta într-un material amplu şi despre datele, cifrele industriei de profil româneşti, dar aici, în materialul de faţă, ne vom rezuma la evenimente şi, de ce nu, la câteva opinii pe marginea lor, deoarece chiar în ultima perioadă s-au succedat două episoade cu influenţă, într-un fel sau altul, asupra potenţialului întregii industrii poligrafice naţionale. Pe de o parte, în ciuda desfăşurării în acest an a unor evenimente de cu totul altă anvergură, vorbim de ev-enimente de importanţă mondială precum cele anuale tip Paperworld ori FESPA şi cele cu alt inteval de desfăşurare precum drupa sau K, românii au mişcat şi ei.
Exact, vorbim despre PackExpo şi Gift Show, evenimente care au reuşit, cumva, să-şi facă loc în agenda destulor factori de decizie de pe piaţa noastră, în ciuda concurenţei făcute de târgurile internaţionale. Mai mult, evenimentele româneşti în sine au căpătat dimensiunea internaţională pe care şi-o propuseseră de ceva timp, chiar dacă începutul este timid şi scara destul de mică. Feedback-ul de la cei care au fost acolo a fost unul pozitiv, iar acest aspect este cel mai important. Mai mult, conferinţa din cadrul târgului a reuşit să adune laolaltă o serie de factori de decizie din agricultură, alimentaţie şi packaging, fie ei reprezentanţi politicului sau al mediului de afaceri. Dincolo de aceasta, rămâne importantă impresia bună a celor care au fost prezenţi la Romexpo toamna aceasta, pentru că ea poate constitui baza unor evenimente de talie mai serioasă, de care avem nevoie în ţara noastră, într-o lume din ce în ce mai globalizată. Iar această iniţiativă, la început privită cu scepticism, i-a făcut pe mulţi să spună că vin şi data viitoare. Această încredere este baza oricărei perspective de creştere, iar încrederea nu poate fi cumpărată cu nicio sumă de bani.
Şi dacă tot e vorba de bani, trebuie să amintim aici şi celălalt eveniment important al toamnei, poate mai important prin impactul subiectului evenimentului, unul care ne doare pe toţi: banii, mai exact, cei europeni. Ne referim, desigur, la conferinţa de presă organizată de patru asociaţii de profil din România în care au anunţat că domeniul poligrafic din ţara noastră riscă să rămână fără finanţări europene în următorul exerciţiu financiar cu fonduri comunitare. Dincolo de tema dureroasă, dincolo de faptul că ea, pericol real sau nu, dovadă de reavoinţă sau pur şi simplu de neatenţie riscă să devină o temă politică (şi ştim toţi cam ce se poate întâmpla când promit politicienii ceva), dincolo de posibilele probleme pe care le poate ridica pe viitor, un fapt ne-a bucurat: industria a identificat o potenţială problemă, s-a unit şi a vorbit. În sfârşit, a vorbit.