Flexo și Packaging la înălțime

Flexo și Packaging la înălțime

126
0
DISTRIBUIȚI

Business-ul tipografic și voia bună și-au dat mâna la aer curat, în Poiana Brașov, între 1 și 3 octombrie. Aceasta, grație inițiativei companiei Euro Top Grafix de a-și aduce clienții și partenerii împreună în același loc, în cadrul unui seminar dedicat tehnologiei flexo și domeniului ambalajelor. Desigur, subiectele discuțiilor și ale prezentărilor au cuprins zone de interes mai mari, dar acestea au fost punctele de pornire, niște puncte de pornire care trebuie să recunoaștem că sunt acum în vogă pe piața poligrafică, iar importanța lor va crește și mai mult pe viitor.

 

Organizatorii au adus în fața unui public foarte numeros (care la un moment dat a numărat circa 110 tipografi) specialiști și reprezentanți de calibru din partea unor furnizori de echipamente și de consumabile care sunt fie adevărate nume grele pe piața mondială a tiparului, fie companii emergente care promit foarte mult, grație tehnologiei performante din soluțiile pe care le propun. Prezentările interactive, pline cu informații despre cele mai interesante inovații din domeniu, s-au îmbinat cu sesiunile de discuții de business în particular. Dar seara nu au lipsit nici mieii la proțap.

Compania MacDermid a avut doi reprezentanți la seminarul organizat de Euro Top Grafix. Este vorba de Dr. J. Timothy Gotsick, VP and General Manager – MPS, și Alain Claveloux, Business Director, EMEA. Aceștia au vorbit și despre compania lor și expansiunea fenomenală pe care a cunoscut-o în ultimii 4-5 ani, dar au venit la seminar în primul rând ca să vorbească despre tehnologie și mai ales tehnologie flexo. Astfel, publicul a putut afla mai multe despre tehnologia LUX dezvoltată de MacDermid, o tehnologie care permite tipografilor un nivel al calității greu de egalat și foarte constant. Plăcile fotopolimer produse pe baza acestei tehnologii, care pot fi procesate și termic, și cu solvent, dau ocazia utilizatorului să tipărească mai eficient și să reducă pierderile. Tehnologia LUX vine în două variante: – LUX Lamination și LUX In-the-Plate. Produsul pe care l-au propus speakerii pieței locale este și cel mai nou din gama sa, LUX ITP 60. Este vorba de o placă foarte durabilă, ideală pentru serii mari care, la fel ca alte produse din gama sa, poate fi folosită atât cu solvent, cât și cu sistemele termice LAVA, dezvoltate tot de MacDermid. Noutatea o reprezintă obținerea „flat top dot directly from the box”, mai pe românește, se obține punctul flexo cu formă plată, fără a se interpune în work-flow nicio altă tehnologie sau echipament suplimentar. Mai pe scurt, tehnologia de gravare/expunere/procesare este aceeași, nu există investiții suplimentare, prețul plăcii fiind perfect integrat în prețurile actuale ale plăcilor flexografice digitale.

Cei doi invitați s-au declarat foarte mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat la eveniment atât ca organizare, cât și ca prezență și feedback din partea clienților. Nu în ultimul rând, domnii Gotsick și Claveloux au declarat că au venit la seminar deoarece pentru organizația din care fac parte este foarte important să se cunoască foarte bine fiecare piață pe care este prezentă, iar partenerii locali sunt aleși și verificați cu foarte mare atenție. Interlocutorii noștri au spus că, după ce au văzut inițial profilul dinamic și organizarea partenerului local ales, Euro Top Grafix, nivelul de organizare și felul cum s-a desfășurat întâlnirea din Poiană au fost argumente în plus că atunci când i-au ales au făcut o alegere corectă, de care sunt foarte mulțumiți.

 

Bruce Hilltout, Area Sales Director Southern + Central Europe, Screen Europe, companie foarte cunoscută pentru soluțiile sale CTP și care în ultima perioadă a investit masiv în produsele inkjet, întrucât, conform filosofiei companiei, această tehnologie reprezintă viitorul. De exemplu, acum doi ani, la drupa, multă lume se aștepta ca la standul Screen să fie prezentate CTP-uri. Spre surprinderea tuturor, nu a existat niciun astfel de produs la stand. Domnul Hilltout susține că organizația pe care o reprezintă are cea mai vastă colecție de soluții digitale în portofoliu dintre toți producătorii mondiali. Deocamdată, procesul de tranziție nu s-a terminat, însă la Screen există răbdare și încredere în faptul că în următorii 5-10 ani compania va fi unul dintre cei mai mari producători mondiali de mașini digitale. Iar semnele din piață sunt deja încurajatoare. În prezentarea susținută de domnul Hilltout s-a vorbit foarte mult despre soluții pentru producția de etichete, echipamentele de acest tip oferite de Screen fiind considerate de speaker drept foarte potrivite pentru piața românească, grație gradului înalt de automatizare, a eficienței foarte mari și a prețului scăzut per etichetă.

„Nu-mi plac show-urile, în special cele mari. Și cred că vremea lor a cam apus. Îmi plac evenimentele precum acesta, care sunt mult mai concentrate pe anumite subiecte. Este bine când putem să adunăm laolaltă clienții împreună. Pentru noi, furnizorii, și pentru mine, în special, ca să întâlnesc 40-50 de clienți ar trebui să petrec 2, 3 săptămâni în România, Ungaria, Bulgaria sau Moldova și nu am timpul necesar. Este mai bine pentru mine să stau la masă cu mai mulți clienți, să discut cu 10, 15 la o întâlnire. Am să acord tot sprijinul meu pentru evenimente de acest gen”, ne-a declarat domnul Hilltout.

Christophe Pondaven, Area Sales Executive Manager, DCM Usimeca, a început prin a prezenta compania pe care o reprezintă. Aceasta are două fabrici, una lângă Paris, cealaltă la120 km de capitala Franței. Dacă cea din provincie se ocupă mai mult cu partea de mașini de converting de cartoane și soluții pentru companiile producătoare de țigări și băuturi, fabrica de lângă Paris produce echipamente tot pentru packaging, dar mai mult pentru zona food și pune un puternic accent pe utilajele de finisare.

În interviul acordat după prezentare pentru Print Magazin, Christophe Pondaven a explicat că dacă ar fi încercat să prezinte tot ce poate face DCM Usimeca pentru clienții săi, prezentarea ar fi durat pur și simplu prea mult. Filosofia companiei sale se bazează pe tehnologia echipamentelor modulare, module care pot fi asamblate după dorințele specifice ale clienților, ceea ce oferă o gamă largă de posibilități care pot fi oferite mai departe de către tipografi. Dar specialitățile casei, lucrurile care i-au făcut cunoscuți pe plan mondial sunt sistemele de rotogravură narrow web și mașinile de laminat. Oricum, a spus speakerul, compania, lucrând pe comandă, poate oricând fie să producă modulul solicitat, fie să-l achiziționeze din altă parte și să-l integreze în sistemul personalizat după specificațiile clientului.

„A fost foarte interesant să particip la acest eveniment, unde am avut ocazia să întâlnesc foarte, foarte mulți clienți. Și nu e un eveniment ca un târg, ca drupa, de exemplu, unde nu toți sunt interesați de anumite soluții sau lucrează în alte segmente de piață. Aici am avut oameni direct interesați, am putut da mâna, am putut să ne prezentăm mai bine și am descoperit că a fost interesant și pentru ei, și pentru noi”, a declarat invitatul francez.

Luca Goldoni, Sales Manager la compania Cartes, producător mondial prezent pe piață de peste 40 de ani, care are mașini instalate în 84 de țări și care oferă o atenție deosebită clienților pe partea de service. Deși aflată pe piață și recunoscută mondial de 40 de ani pentru calitatea mașinilor produse, Cartes inovează continuu și despre cele mai proaspete inovații a venit și invitatul italian să vorbească la Poiana Brașov. Luca Goldoni a vorbit despre noile unități de ștanțare pe care le are firma sa în ofertă, despre soluțiile de finisare flexo aflate sub brandul Cartes, dar și despre alte soluții care acum au variante îmbunătățite față de versiunile anterioare, mulțumită colaborării cu Siemens. În afară de îmbunătățirile în ceea ce privește producția, s-a lucrat foarte mult ca interfața să fie cât mai prietenoasă cu utilizatorul la aceste utilaje.

Chestionat în legătură cu opinia sa despre evenimentul la care ne găseam, Luca Goldoni ne-a declarat: „În primul rând, ceea ce este important pentru noi, ca furnizori, este să ne ajutăm reprezentanții, în cazul de față, Euro Top Grafix, în ceea ce fac. Trebuie să existe o legătură foarte strânsă între furnizor, distribuitor și client. Dacă ea există, clientul final se va simți mult mai bine. Și distribuitorul la fel, se va simți foarte bine dacă va ști că are pe cineva de la Cartes lângă el”.

Gabriele Gerbella, International Sales Manager, Grafotronic, a venit la seminar pentru a face cunoscută compania pentru care lucrează și soluțiile ei pentru piața noastră. Compania este suedeză și are facilități de producție în Polonia. Mașinile produse de această firmă se adresează pieței etichetelor, în special pentru convertire și finisare, iar reprezentantul a declarat că punctul forte al organizației este capacitatea de a produce soluții personalizate.

Vedeta prezentării și cel mai nou produs Grafotronic a fost seria de mașini semirotative compacte de finisare digitală DCL, ideale pentru etichete tipărite digital în serii mici, însă Gabriele Gerbella a vorbit și despre soluțiile pe care le produce firma sa pentru domeniul farma sau pentru conversie. „A fost un eveniment foarte bun pentru mine, mi-a plăcut foarte mult”, ne-a declarat reprezentantul firmei suedeze. „Fiind om de vânzări, aceasta este una dintre puținele ocazii când eu stau pe loc și vin clienții la mine. De obicei, este invers, eu trebuie să iau mașina sau avionul până la clienți. N-aș spune că aici am stat degeaba și au venit clienții pur și simplu. Dar am avut ocazia să le răspund la întrebări, să le și prezint ceea ce facem, să ne cunoaștem mai bine și între noi, și cu ceilalți furnizori. Mi-a plăcut foarte mult organizarea, mi-a plăcut evenimentul, sper să îl mai facem și altă dată și să-i găsim mereu loc în calendar.”

Frank Einzweiller, Area Sales Manager, Goss International, este reprezentantul unei companii cu o tradiție de 170 de ani pe piața tiparului. Prin inovație proprie continuă și prin dobândirea de know-how în plus prin fuziuni cu alte organizații, Goss International a fost constant un furnizor de tehnologii noi și a devenit astăzi un lider mondial în oferirea de soluții pentru tipografi. Compania furnizează mașini de tipar și de finisare, printre care putem aminti utilajele web offset cu gradul cel mai înalt de automatizare din lume pentru reviste, ziare, packaging, direct mail, cataloage și alte aplicații.

Goss International se diferențiază de concurență printr-o profundă cunoaștere a proceselor din print, prin experiență îndelungată în materie de inginerie, prin capacitățile de producție foarte avansate și nu în ultimul rând prin capacitatea de a executa proiecte de foarte mari dimensiuni. Cu sediul central în statul New Hampshire, Statele Unite, și facilități de producție în America, Asia și Europa, dar și cu o rețea globală de vânzări, Goss International poate satisface cerințe pe aproape tot globul.

Speakerul a prezentat, de asemenea, o soluție foarte interesantă oferită de compania sa – consola Omnicon. Aceasta permite controlul avansat al parametrilor fluxului de producție prin folosirea de instrumente hardware, software și de conectivitate și, deci, un control mai bun al producției. Capacitățile avansate de presetare, pregătire, scalare, control, ajustări, monitorizare și raportare pot fi la rândul lor scalate, personalizate și integrate în funcție de nevoile de producție ale oricărei tipografii și se pot integra și în sisteme de producție de la alți furnizori.

 

Pierre Panel, Export Sales Manager, Codimag, este un nume cunoscut în lumea mașinilor offset pentru industria etichetelor. Cei de la Codimag sunt specialiști în etichete produse în serii mici, ceea ce reprezintă un subiect de mare interes pe piață astăzi. Aniflo, o soluție anilox offset foarte inovativă, este ceea ce a propus domnul Pierre Panel pieței românești de ambalaje. Aniflo este un utilaj care necesită un timp de pregătire foarte scurt și o utilizare foarte facilă, ceea ce se traduce prin obținerea, la final, a rezultatelor dorite mai repede. Așadar, clienții ideali pentru acest tip de soluție sunt undeva la granița dintre tipografi care tipăresc digital și vor să aibă și capacități de a produce serii mai mari, dar și tipografiile offset care au nevoie de utilaje cu care să satisfacă cererile clienților cu comenzi mici.

„Organizarea a fost excelentă. Am fost impresionat de numărul invitaților și de interesul lor de a afla lucruri noi despre tehnologie, ceea ce reprezintă un lucru foarte bun. Pentru noi, feedback-ul din piață a fost foarte bun. Eu cred că noi avem o tehnologie foarte bună pentru piață acum, există o piață pentru ea, există mulți potențiali clienți, mă bucur că există interes. Dacă vor și cumpăra, vom vedea, dar este un lucru foarte bun că tipografii vor să afle despre ce este vorba și acesta reprezintă un lucru cu adevărat pozitiv.”

O altă prezentare foarte interesantă a fost susținută de Isao Kameoka, Vice President, Technical & Operations, Arets Graphics, și Luc Dehandschutter, Global Manager în aceeași companie. Acum un an, Arets Graphics a fost preluată de Toyo Ink Group, iar rezultatele deja se văd în produsele oferite pieței, au subliniat cei doi reprezentanți ai firmei în declarația pe care au făcut-o ulterior pentru Print Magazin. Cei doi speakeri s-au concentrat mai mult pe cernelurile destinate zonei food, o zonă în care România are un potențial foarte mare, încă neexploatat, spre deosebire de alte țări din zona noastră, precum Polonia. Odată cu atenția din ce în ce mai crescută și cu introducerea de noi reglementări de siguranță alimentară pe plan european și local, aceste soluții vor deveni din ce în ce mai importante și pentru tipografii români.

„Mulțumită fructuoasei colaborări pe care o avem cu Euro Top Grafix și a infrastructurii pe care o au ei aici, pe segmentul flexo UV avem circa 60 de procente din piața zonală. Ei fac foarte multe în sprijinul nostru și al produselor noastre. Cât despre evenimentul la care am participat, credem că este o idee foarte bună. Faptul că am avut ocazia să ne prezentăm compania și produsele, dar și faptul că am putut discuta față în față cu clienții ne sunt foarte utile. Să ascultăm piața, să vedem tendințele este un lucru foarte important, pe care îl putem reflecta și în produsele pe care le oferim. A fost un eveniment care s-a remarcat prin eficiență foarte mare. De asemenea, întâlnirile au mai fost utile și din alt punct de vedere: în momentul când susții o prezentare, aștepți întrebări din sală, dar poate tipografii din public au întrebări pe care nu vor să le audă și concurența. Când stăm la masă cu ei singuri și le ascultăm problemele și cerințele, avem și noi și ei de câștigat.”

 

„Am organizat acest eveniment dedicat tiparului de etichete și ambalaje flexibile în primul rând pentru că este mai eficient din punct de vedere bani și timp să aduni mai mulți clienți în același loc decât să faci vizite individuale”, ne-a declarat domnul Cristian Hațăgan, Director General Euro Top Grafix. „ Pe de altă parte, a fost un excelent prilej pentru partenerii noștri de a se cunoaște mai bine și în alte circumstanțe decât cele legate de business, negocieri, prețuri etc.

Nu mă întrebați despre costuri, le puteți deja estima analizând organizarea și programul. Noi, Euro Top Grafix, suntem o companie mică, nu ne putem compara nicidecum cu marii jucători din această piață, cu acei traditionali <> (îmi tot vin în minte cuvintele unui domn, respectabil profesionist care, analizând un echipament Dainippon Screen, <> prin expresii literare mărimi fizice determinabile atât cantitativ, prin valori numerice, cât și calitativ, prin unități de măsură), nu avem resursele necesare să organizăm singuri astfel de evenimente. Partenerii noștri ne-au susținut și au ținut foarte mult să fie prezenți.  La fel și cei din zona clienților, cu care partenerii au avut prilejul să discute elemente concrete, față în față, să compare tehnologii, opțiuni și prețuri. Rezultatele deja s-au văzut chiar din ziua a treia a seminarului.

Am adus la aceeași masă de discuții producători de consumabile și materiale, de echipamente de prepress, de echipamente de tipar și finisare. Am adus la aceeași masă tehnologii diferite, argumente pro și contra, exemple concrete de produs tipărit prin tehnologii diferite, elemente de finisare diferite. Am adus la aceeași masă o parte din industria tiparului de etichete și ambalaje din Ungaria, România, Bulgaria și republica Moldova”, a mai spus reprezentantul Euro Top Grafix.

 

Concluzie

Într-un final, putem spune că am asistat la un eveniment plin, un eveniment pe care toți interlocutorii ni l-au lăudat. Toată lumea a aflat și a spus lucruri noi și importante, a discutat și afaceri, dar a avut timp și de relaxare, datorită organizării ireproșabile din partea Euro Top Grafix. Deși participanții au plecat mulțumiți, credem că rezultatele cu adevărat bune se vor vedea în timp, atunci când această întâlnire și contactele generate de ea vor aduce cu ele contracte. Așteptăm cu interes, așa cum au spus o parte destul de mare dintre participanții pe care i-am intervievat, edițiile următoare.

 


Notice: compact(): Undefined variable: limits in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853

Notice: compact(): Undefined variable: groupby in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853