Epson, lider la nivel mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii – imprimante, proiectoare şi LCD-uri, va lansa noua presă digitală single-pass pentru etichete, modelul SurePress L-6034VW, în cadrul târgului LabelExpo 2013 (standul 9H50), cel mai mare eveniment din lume dedicat industriei etichetării.
Prezentat ca prototip în cadrul târgului drupa, SurePress L-6034VW este primul model de presă digitală Epson care utilizează cerneală cu uscare UV-LED. Construită pentru a face față unor nevoi de tipărire de cantitate mică și medie, modelul printează pe suport de hârtie sau film.
De asemenea, Epson va prezenta presa digitală SurePress L-4033AW, destinată imprimării etichetelor folosite pentru produsele premium, la cel mai înalt standard de calitate. Modelul are șapte culori, inclusiv cerneală albă, ceea ce asigură printuri de calitate, cu o reproducere fidelă a nuanţelor pe o varietate largă de substraturi standard pentru etichete, incluzând materiale transparente și metalice. Utilizarea cernelurilor Epson SurePress AQ de culoare verde, portocalie și albă sporesc fidelitatea culorilor.
„În cadrul LabelExpo vom arăta noua gamă de prese digitale pentru etichete ce permit companiilor să își dezvolte afacerea și să acceseze noi piețe. Presele noastre sunt construite în conformitate cu cele mai înalte standarde de inginerie Epson, utilizând tehnologia de printare Micro Piezo, precum și cernelurile Epson. Astfel, toate produsele noastre oferă promisiunea calității, productivității și încrederii.”, a declarat Duncan Ferguson, director Pro Graphics la Epson Europa
În cadrul LabelExpo 2013, Epson va printa cu ajutorul SurePress L-4033AW etichete destinate produselor alimentare, farmaceutice și industriale. De asemenea, Epson participă la evenimentul LabelExpo Europe Inkjet Trail, în cadrul căruia vizitatorii vor putea compara etichete realizate pe aceleași substraturi cu ajutorul preselor dezvoltate de mai mulți producători.
Târgul LabelExpo 2013 va avea loc în perioada 24-27 septembrie, la Bruxelles.