Cooperarea manroland – Univacco aduce o nouă folie pentru poleire la rece

Cooperarea manroland – Univacco aduce o nouă folie pentru poleire la rece

57
0
DISTRIBUIȚI

Poleirea la rece a produselor tipărite a devenit un procedeu larg răspândit. De mai mulți ani manroland lucrează la optimizarea acestei tehnologii și la extinderea gamei de aplicații a acesteia. Astfel, compania cu sediul în Offenbach are de câțiva ani în parcul tehnologiilor de imprimare pe care le-a dezvoltat utilajul de aplicare la rece a foliei de poleire ROLAND InlineFoiler Prindor, unul dintre cele mai spectaculoase dispozitive integrate de acest tip.


Recent, manroland și producătorul olandez de folii Univacco Foils Holland BV au dezvoltat un nou tip de folie de poleire care, împreună cu anumite componente din portofoliul printcom al manroland, oferă rezultate remarcabile.

În mod special la poleirea la rece, combinația de materiale și soluții de înaltă calitate este premisa unor finisaje de excepție. Chiar și cea mai mică abatere de la calitatea unor componente ale procesului poate avea repercusiuni asupra rezultatelor.

Pentru a facilita obținerea unor produse cu o calitate consistentă și pentru a permite extinderea gamei de aplicații, manroland a alcătuit pachete de sisteme printcom perfect coordonate, dedicate unor diferite aplicații, care conțin folii de poleire la rece, așternuturi de cauciuc offset, cerneală adezivă, soluții de umezire, soluții de spălare, cerneluri și lacuri offset.

Centrul manroland Print Technology din Offenbach a avut un rol important în dezvoltarea noului tip de folie, care este deja folosită pe piață de câțiva clienți selecționați pentru a fi testată în condiții reale de producție. printcom oferă clienților suport tehnic local, prin experții săi din întreaga lume.

(Sursă: manroland)