Câţi bani va primi un angajator pentru formarea ucenicilor

Câţi bani va primi un angajator pentru formarea ucenicilor

41
0
DISTRIBUIȚI

Angajatorii care acceptă să angajeze și să formeze la locul de muncă ucenici sau stagiari vor primi de la stat 250 euro/lună (practic, valoarea salariului minim pe economie), respectiv 300 de euro lunar.

Romulus Cristea

Banii vor fi destinați plăților salariale ale ucenicilor și stagiarilor și vor proveni, pentru început, din bugetul de stat, urmând ca apoi să fie decontați din fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern și urmează și urmează să fie dezbătut în Parlament. Banii pentru plata salariilor ucenicilor vor putea fi acordați pe durata a maximum trei ani, iar pentru stagiari, nu mai mult de șase luni. La sfârșitul perioadei de formare profesională, ucenicul va primi un certificat de calificare, iar stagiarul un certificat de stagiu, aceștia având libertatea să aleagă dacă vor continua colaborarea cu angajatorul sau se vor încadra în altă parte. De asemenea, angajatorul va putea face o nouă ofertă de angajare.
Noul proiect de lege a fost elaborat în urma discuțiilor cu investitorii români și străini, fiind o adaptare la cerințele piețeimuncii din România, ținând cont că învățământul profesional aproape că a dispărut în perioada postdecembristă, abia în ultimii ani guvernanții, presați de evoluțiile economice, luând decizia reintroducerii acestuia.
Despre necesitatea formării profesionale, revista Print Magazin a organizat o dezbatere (cu titlul „Educație sau formare profesională”) la care au fost invitați să participe reprezentanți ai unor instituții de învățământ specializate, consultanți din domeniul tipografiei și antreprenori, concluziile acestor discuții fiind consemnate într-un amplu articol apărut în ultimul număr al revistei.

*Citește și: Niet, sondajele nu sunt înșelătoare, doar nerozia trăznește