Canon dezlănțuie puterea culorii

Canon dezlănțuie puterea culorii

102
0
DISTRIBUIȚI

“Cred foarte tare că fotografia trebuie să existe pe un suport. Numai așa poate fi admirată, atinsă, simțită.” Așa și-a încheiat fotograful Sebastian Vasiu prezentarea ținută în deschiderea evenimentului #unleashprint organizat ieri, 6 aprilie 2017, de Canon România împreună cu partenerul său Grup Transilvae în București.

Sebastian Vasiu și-a centrat discursul pe bucuria de a fi fotograf, ilustrată prin șapte momente cheie care i-au marcat activitatea, iar prezentarea acestuia a reușit să îi asigure vorbitorului care i-a urmat un public deja captivat. Victor Matei, Regional Business Development Manager Professional Print Solutions Canon CEE, a susținut o prezentare în care a adus în prim plan noile valențe ale printului și a ilustrat prin prezentarea unor studii de caz inspirat alese, modul în care tehnologia imprimării este pusă din nou în valoare în comunicare publicitară sau în designul interior. Reprezentantul Canon a prezentat pe scurt cel mai nou produs lansat, Canon Oce Colorado 1640, primul echipament care are la bază tehnologia UVGel, menționând că echipamentul va putea fi văzut pe viu la Fespa, la începutul lunii mai. Fără a pune accentul pe prezentarea altor echipamente și soluții oferite de Canon, Victor Matei a insistat asupra nevoii de interacțiune dintre creatorii de imagine și cei care au capacitatea și competența de a reproduce imaginile pe suporturi din ce în ce mai variate.

De fapt, aceste este lucrul cel mai important care trebuie subliniat în demersul Canon și Grup Transilvae: acela de a aduce împreună artiști și furnizori de servicii de imprimare, cu scopul de a înlesni interacțiunea dintre aceștia. Acest lucru nu s-a întâmplat decât într-o mică măsură, pentru că, la încheierea prezentărilor grupurile de discuție s-au format exact pe baza cunoștințelor, furnizorii stând de vorbă între ei, iar fotografii alegând să viziteze studioul foto pus la dispoziție de Canon pentru o ședință foto ad-hoc cu un model profesionist.

#unleashprint a avut loc într-o locație care și-a lăsat amprenta asupra felului în care a decurs evenimentul. Arhitectura și design-ul interior semnat de Giugiaro a făcut din Palazzo Argentina o clădire reper a Bucureștiului în ultimii ani, iar faptul că organizatorii au ales această locație pentru a aduce împreună fotografi, designeri și furnizori de servicii de imprimare a impresionat pe cei participanți, dar nu a înlesnit pe cât de tare și-ar fi dorit organizatorii interacțiunile dintre participanți.


Notice: compact(): Undefined variable: limits in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853

Notice: compact(): Undefined variable: groupby in /home4/poshpr/print-magazin.ro/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 853