Romulus Cristea
Deși există prognoze privind ocuparea forței de muncă pentru următorii 20 de ani, Ministerul Educației continuă să aprobe, an de an, cifre de școlarizare pentru învățământul superior în specializări fără nici o perspectivă pe piața muncii.
Metodologia de susținere riguroasă a examenului de Bacalaureat, aplicată radical, a pus pe butuci fabricile de diplome universitare, fie ele private sau de stat. De ce punem aceeași etichetă pentru ambele sisteme? Simplu, pentru companiile de recrutare serioase doar două facultăți de stat nu pun semne de întrebare asupra candidaților. Adică, doar Medicina și Arhitectura mai contează, pentru restul e nevoie de evaluare complexă. Iar cel puțin în ultimii 15 ani, facultățile din sistemul de stat au copiat metodele de funcționare ale facultăților private. Și la universitățile de stat s-au deschis larg porțile semianalfabeților care cred că dacă obțin o diplomă sunt și calificați fără să facă nici măcar o singură oră de laborator sau practică.
De doi ani, universitățile românești se află în moarte clinică. Au fost supradimensionate cu mii de profesori universitari proveniți în proporție îngrijorătoare din clasa politică (e la modă, toți neaveniții politicieni aspiră la titluri universitare și le mai și obțin) și au în ofertă zeci și zeci de specializări cu denumiri inventate în funcție de foametea de bani. Puțini și-au închipuit că vine și ziua trierii bobului de neghină și la fel de puțini au anticipat efectul năucitor al aplicării reformei corecte în sistemul preuniversitar. Deși fostul ministru al Învățământului Daniel Funeriu nu era tocmai mulțumit de mersul reformei, iată că a țintit la fix. Natalitatea scăzută, criza economică, dar în mod special măsurile aplicate la susținerea examenului de Bacalaureat au conlucrat la un început de reformă în sistemul universitar.
Pe scurt, în universități e disperare mare. Aproape două sute de specializări, atât de la stat, cât și de la privat, au intrat de anul acesta în procedura de lichidare-desființare prin decizie a Ministerului Educației. Și, surpriză, din lipsă de studenți, tot din această toamnă, alte câteva zeci de facultăți au renunțat la programe de specializare (unele importante, precum Sociologia), din proprie inițiativă. Și la programele masterale situația este la fel de gravă.
Dramă mare și pentru profesori. Nu de alta, dar chiar dacă taxele de școlarizare au fost mărite nesimțit de doi ani, numărul mic de studenți nu acoperă suficient cheltuielile salariale, cu materialul didactic și regia clădirilor gigant. Peste toate, Legea Învățământului a mai pus capac și la șperț. Prin noile contracte de școlarizare, universitățile sunt obligate să menționeze obligatoriu dacă asigură suporturile de curs. Până mai anul trecut, cu rare excepții, studenții erau obligați să cumpere cursurile tipărite, de la librăriile universităților, pentru fiecare materie. La modul evazionist, adică cursuri imprimate precar, în tipografia facultăților, fără ISBN, fără cod de bare. Încă un „model” pentru studenți.
Ce urmează? Câțiva ani de milogeală pe lângă candidați cu mintea rătăcită pentru înscrierea la cursuri universitare în specializări fără perspectivă, o perioadă prelungită de îngăduință la examene, dar și practica jecmănirii de bani a studenților plus inventarea de cursuri prelungite pentru menținerea agoniei. Însă totul va avea un sfârșit așteptat pentru că deja doar piața muncii are rolul de a regla mizeria prelungită din învățământul românesc. Ce mai trebuie înțeles când statisticile spun că doar 20% dintre absolvenți obțin locuri de muncă în specializarea absolvită?
