Aveţi cumva un ideal în plus?

Aveţi cumva un ideal în plus?

12
0
DISTRIBUIȚI

Nu am avut, în mod intens, nevoia de a ne identifica un ideal în ultimii douăzeci de ani. Simt nevoia să subliniez faptul că aceasta nu este o concluzie. Şi cu atât mai puţin se vrea a fi o sentinţă.

Este, însă, opinia unui trăitor în cotidianul marcat de constructe instabile, clădite pe decupaje din realitatea irelevantă.

Ancoraţi în aşteptări pasagere, refuzăm cu obstinaţie să înţelegem şi să recunoaştem că trăim brambura. Avem senzaţia permanentă şi manifestă că suntem nedreptăţiţi de istorie şi de întreaga lume. Simţirile condensate şi abracadabrante ale fiecăruia dintre noi, marcate de criza incapacităţii de a dialoga, generează consecinţe dramatice şi alienatoare, pe multiple planuri. Realizezi acest lucru, întâlnind la tot pasul semeni ai tăi permanent nemulţumiţi de ceilalţi şi niciodată îngrijoraţi de ei înşişi.

Avansăm greu, tributari neîmplinirilor noastre, secaţi de substanţă şi mânjiţi până peste urechi de inactualitate. Confortabile şi totodată uşor manevrabile în rutina cotidiană, soluţiile, mai bune sau dimpotrivă, găsite cândva problemelor care ne-au măcinat odinioară, ţin capul de afiş al fugii de actualitatea realităţilor dominatoare.

Permanenta confuzie a priorităţilor, indescifrabila încrengătură a obiectivelor lipsite de relevanţă certă, confortabila existenţă în beneficiile lui „acum şi aici”, au transformat nevoia firească a căutării unui ideal într-un exerciţiu pe care tot mai puţini sunt dispuşi să şi-l asume.

Incapacitatea de a formula proiecţii credibile ale aşteptărilor societăţii româneşti pe termen lung îşi are originea în dependenţa noastră de concretul imediat. Rodul băilor de manipulare în care ne scăldăm continuu începe să se arate. Nu este un produs în sine, scăpând percepţiilor şi posibilităţii analizei imediate. Insidios, el se constituie în fundamentul subconştient pe care fiecare dintre noi clădim orice, mai puţin nevoia de idealuri. Idealuri fundamentale, reale, corecte, concret exprimate şi traductibile în obiective pe termen lung. Idealuri în care să regăsim resurse pentru a ne modela, a ne reconstrui, a ne educa, a ne dezvolta.

Diferenţa dintre noi, cei care am pătruns în marea familie europeană de numai câţiva ani şi ei, cei care sunt deja de mult acolo, vine şi din înţelegerea nevoii de idealuri ca demers de strictă actualitate şi permanenţă. Deocamdată idealurile lor, către care ne îndreptăm fără să avem încă o soluţie pentru lipsa idealurilor noastre.