23 Jul 2014
Login   Rss

Uncategorized

„Coresi” nu crede în lacrimi!...

de Titi Amzăr
Numar imagini: 2

Pentru cine nu ştie, Compania Naţională a Imprimeriilor „Coresi” este urmaşul de drept a ceea ce a fost odinioară Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, fala industriei româneşti de profil. Dacă privim înapoi cu nostalgie, trebui să recunoaştem că o foarte mare parte din ceea ce s-a tipărit aici timp de 59 de ani a contribuit substanţial la formarea educaţiei sau culturii părinţilor noştri, a noastră sau a copiilor noştri. Cea fost, ce este şi ce vrea să devină compania condusă de Laura Albani, aflaţi din reportajul de mai jos.

Inaugurat pe 8 mai 1951 (deşi construcţia a fost finalizată după încă un an), „Combinatul Poligrafic Casa Scânteii I. V. Stalin” a reprezentat o primă mare ambiţie a conducerii comuniste, împlinită printr-un efort financiar şi uman uriaş. Deşi, pe parcursul existenţei sale. Combinatul Poligrafic integra tot ceea ce însemna facilităţi de producţie, C.N.I. Coresi mai deţine astăzi doar o mică parte din patrimoniul înaintaşului său.

Întreprinderea a căpătat denumirea C.N.I. Coresi în 1999, data la care a fost emisă hotărârea de guvern prin care a fost înfiinţată. Trecută prin ample procese de transformare, afectată de diversele decizii ale guvernelor care s-au perindat la conducerea ţării, compania încearcă astăzi să renască sub conducerea noii şi tinerei echipe manageriale condusă de doamna Laura Maria Albani.

Despre Laura Albani mi-ar trebui câteva pagini să-i prezint CV-ul şi mai mult de jumătate de revistă pentru a-i expune personalitatea complexă. Artist la bază, trecută prin Liceul de Artă „N. Tonitza” şi absolventă ca şef de promoţie a secţei de scenografie din Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, promoţia 1991, Laura Albani are la activ chiar şi câteva expoziţii de artă. De tipografie este legată profesional şi afectiv, prin nenumăratele locuri de muncă pe care le-a avut de-a lungul perioadei de după 1990 în cele mai mari case editoriale. Adăugând şi solidă experienţă managerială şi, de ce nu, pe cea politică, îţi poţi da seama că C.N.I. Coresi a intrat pe o mână de fier. Decăzut de ani buni din rangul de cel mai mare combinat poligrafic din ţară, urmaşul „Casei Scânteii” are şansa de a demonstra industriei de profil că „nu crede în lacrimi” şi este în stare să renască. Schimbările care au început să se deruleze la C.N.I. Coresi vin pe bandă rulantă de o jumătate de an. Hotărâtă să revigoreze prin orice mijloace activitatea companiei şi, nu în ultimul rând, să-i îmbunătăţească imaginea prăfuită, Laura Albani este „greu de prins”. Am reuşit până la urmă să-i smulg câteva ceasuri din preţiosul timp pentru un scurt interviu şi, după cum era firesc, o vizită în vastele facilităţi de producţie.

Pentru că viaţa a făcut să fim colegi ai aceleiaşi facultăţi de artă, îmi voi permite cu permisiunea domniei sale să transpun acest interviu la persoana întâi.

Titi Amzăr: Laura, încep interviul printr-o întrebare directă la care vreau să-mi răspunzi sincer, apoi voi trece la lucruri mai tehnice. Pe piaţă se zvoneşte că eşti „pusă” politic la conducerea C.N.I. Coresi, care-i adevărul?

Laura Albani: După cum ai observat, sunt pusă mai ales pe treabă. Or fi şi voci din interiorul companiei care se străduie să sugereze altceva, nemulţumite de impunerea unor standarde contemporane, în ceea ce priveşte performanţa. Managementul aplicat deja sectorulului privat - în care am activat mult timp - demonstrează cu asupră de măsură că standardele sunt impuse de oameni şi depind direct de mentalitatea acestora. Am contract de mandat pe 4 ani pe care l-am câştigat în urma unei numiri, operate la nivel guvernamental. Puteam bine-mersi să mă ocup cu o sumedenie de alte lucruri, fără dureri de cap, însă C.N.I. Coresi este o mare provocare şi chiar un pariu cu mine însămi, având în vedere obiectivele pe care mi le-am stabilit.

%newline%

Sunteţi percepuţi de comunitatea tipografică din România ca fiind o companie de stat, „înţărcată” la buget. Este asta un avantaj sau un handicap?

Percepţia este total greşită. Suntem o societate comercială de stat ce are întradevăr ca acţionar majoritar statul român. Aşa cum se poate verifica, C.N.I. Coresi nu beneficiază de niciun ban de la buget, spre deosebire de alte tipografii de stat, deci autofinațează. Toate cheltuielile se fac în funcţie de profitul realizat de companie. Singurul să-i spunem handicap, ar fi poate lanţul interminabil de structuri guvernamentale prin care trebuie să treacă pentru aprobare bugetul anual al companiei. Durează luni în şir până ni se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi putem ajunge în situaţie ca anul pentru care am propus bugetul să ajungă la jumătate, iar noi să nu primim încă aprobarea, cum s-a întâmplat anul trecut de exemplu. Este un paradox, însă statul, ca orice acţionar, impune căile de lucru pe care le crede de cuviinţă...

De se cheamă că sunteţi o companie naţională?

Aşa cum spune titulatura, suntem o companie naţională a imprimeriilor. C.N.I. Coresi are mai multe filiale în teritoriu care au propriile facilităţi de producţie. Deşi am avut unităţi de producţie în mai multe oraşe din ţară, în acest moment mai avem tipografii doar la Oradea, Cluj şi Craiova. Unul dintre obiectivele mele este să reuşesc să pun la punct lucrul în reţea, prin responsabilizarea deciziei managerilor din aceste filiale. În afară de Craiova, unde sunt anumite probleme legate de migrarea forţei de muncă calificate spre alte tipografii, Oradea şi Clujul sunt capabile în prezent să producă cam tot genul de tipărituri ca şi Bucureştiul, în afară de ambalaje din carton. Plus că doresc să-i acord fiecărei tipografii din teritoriu aceiaşi importanţă ca şi celei de la sediul central, care acum este un fel de „primadonă”.

De ce crezi că „nu se mai dă ora exactă” în poligrafia românească din „Casa Scânteii”? Aţi o moştenit o tradiţie profesională şi un patrimoniu uriaşe.

Aici, situaţia este mai complexă. Având proprietar statul, lucrurile au funcţionat ani de zile ca la stat. Patrimoniul a fost uriaş, dar acum este aproape un sfert din cât am avut acum 20 de ani. Veniturile realizate din închirierea spaţiilor pe care le avem în proprietate în Casa Presei au ajutat compania să treacă mai uşor peste anumite momente dificile din punct de vedere financiar, însă acest fapt a fost şi un motiv de delăsare pentru managerii care au condus C.N.I. Coresi. Spun asta pentru că lucrurile trebuie foarte clar diferenţiate din punct de vedere financiar: activitatea de producţie tipografică şi editura reprezintă o activități separate, care trebuie să fie absolut profitabile, iar închiriatul spaţiilor este o cu totul altă activitate. Am fost norocoşi să avem aceste spaţii, însă managerii au confundat lucrurile, s-au culcat cu capul pe-o ureche, şi n-au mai fost preocupaţi de profitabilitatea activităţii tipografice. Din acest motiv, nici nu s-au făcut investiţii foarte mari în retehnologizare. Deşi avea un parc de echipamente de tipar şi finisare foarte mare, în niciun caz acestea nu mai erau capabile să răspundă nevoilor de producţie actuale - vorbim de utilaje care, la vremea înfiinţării C.N.I. Coresi, aveau câteva zeci de ani, cum ar fi cele de tipar înalt, tehnologie care nu se mai foloseşte astăzi. În ceea ce priveşte profesioniştii cu care se mândrea combinatul poligrafic, aceştia erau în mare parte specializaţi pe tipar înalt, iar dintre cei care lucrau pe tipar offset sau în legătorie, o mare parte s-au pensionat, iar mulţi au migrat către noile tipografii care ofereau un salariu mult peste cel de la stat. Mai avem şi acum profesionişti pe care rareori îi poţi întâlni în tipografiile particulare - sau profesionisti pe care n-ai să-i gaseşti în nicio altă tipografie particulară - cum ar fi cei din secţia de legătorie de artă care produc lucrări pentru Administraţia Prezidenţială sau pentru Guvern.

Asta este şi următoarea întrebare. Cum vrei să recâştigi locul în elita industriei tipografice româneşti având resurse umane pe care nu le poţi motiva salarial precum se întâmplă în tipografiile particulare?

Chiar dacă nu primim bani de la bugetul de stat, suntem legaţi de reglementările care privesc angajaţii din instituţiile de stat. Am ştiut din prima zi acest lucru şi, mai ales, că nu pot intra în competiţie cu tipografiile particulare având angajaţi prost plătiţi. Le-am promis angajaţilor C.N.I. Coresi care vor să facă performanţă că voi găsi mijloacele financiare prin care să le cresc salariile la nivelul celor din industrie. Este un lucru esenţial pentru a forma o echipă de profesionişti. În plus, trebuie să schimb sistemul actual în care nivelul de salarizare la nivelul lucrătorilor din producţie nu este unul care să depindă de criterii de performanţă. Un angajat foarte bun trebuie să fie stimulat diferit faţă de unul mai slab. Tot legat de formarea unei forţe de muncă profesioniste, trebuie să spun că am iniţiat un program gradual de perfecţionare şi specializare a angajaţilor, în principal a celor din tipar. Iar în ciuda a ceea ce se zvoneşte în piaţă, nu vreau să dau pe nimeni afară...

%newline%

Apropos, cum staţi cu echipamentele? Veţi mai investi în tehnologie nouă?

Vom achiziţiona o maşină nouă de tipar în format mare anul acesta şi vom moderniza o parte din echipamentele de legătorie. Dorim să investim şi în capacitatea de producţie pentru tiparul de publicaţii, în prepress şi în aplicaţiile software de management al fluxurilor de producţie şi comenzi. Înainte însă de a cumpăra maşini noi, pun un mare accent pe exploatarea şi întreţinerea corectă a utilajelor pe care lucrăm. Am trecut la implementarea unui program eficent de mentenanţă a maşinilor şi am cerut ca toate materiale consumabile, de la soluţii de spălare la plăci de tipar, să fie în conformitate cu recomandările producătorilor utilajelor. Nu se poate obţine calitate folosind materiale de doi lei. Iar fără un control strict al activităţilor din vânzări şi producţie nu se poate face management şi performanţă.

Cum reuşeşti să deţii controlul şi să impui decizii peste o semenea „corabie”?

Am avut şi sarcini mult mai grele de-a lungul timpului... Timp de mai multe luni de zile am scormonit toate documentele companiei pentru a avea o imagine fidelă a întregii activităţi a C.N.I. Coresi, cu lucruri bune şi defecte. Acest lucru îmi permite să-mi dau seama care sunt cauzele care generează probleme şi să trec la remedierea lor. Mă refer aici la un spectru larg de detalii: relaţia cu furnizorii de materii prime şi consumabile, calitatea materialelor versus preţ, termenele de plată depăşite de unii clienţi peste orice limită a bunului simţ, contractele semnate în detrimentul intereselor companiei etc. Ştiu că acest lucru îi deranjează pe anumiţi angajaţi cu funcţii de răspundere, dar şi pe unii furnizori şi clienţi care s-au bazat pe relaţia specială cu anumiţi oameni din C.N.I. Coresi.

Ce poţi să-mi spui despre preţurile pe care le practicaţi pe piaţă, competiţia consideră că faceţi dumping?

Dumping, în niciun caz... Este adevărat că aceste preţuri au fost cu mult mai mici decât media din industrie. A fost o decizie incorectă şi păguboasă a foştilor manageri şi a responsabililor pe partea de vânzări şi marketing care, după cum îţi spuneam, au crezut că pot da preţurile în jos la serviciile tipografice având în vedere că salariile şi celelalte costuri sunt asigurate de veniturile din chirii. Se schimbă şi asta, pentru că nu poţi avea o diferenţă de preţ faţă de piaţă, de exemplu cu 50% mai jos pentru anumite lucrări de legătorie... Suntem o societate constituită pe aceleaşi reguli ca şi companiile private şi trebuie să avem o politică de preţuri în concordanţă cu cea a industriei locale. Dacă creştem calitatea, trebuie să creştem şi preţurile. Mai sunt multe alte lucruri pe care ţi le pot povesti însă timpul nu cred că ne permite.

Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi-ţi doresc mult succes în îndeplinerea dificilelor obiective propuse.

0 Comments