10 septembrie 2010 Login   Rss

Numarul 10 Februarie 2010 - Lista Articole

După turism, bulgarii dau lecţii şi în finisarea tipografică

de Titi Amzar 15 februarie 2010, 04:25
Valentin Krastev Numar imagini: 2

Pentru cei mai mulţi dintre români Bulgaria a devenit în ultimul an un sinonim pentru turismul de calitate şi la preţuri mici. Puţini ştiu că vecinii de la sud de Dunăre încep să aibă un cuvânt de spus chiar şi pe piaţa producţiei tipografice, folosind acelaşi principiu ca şi în turism: calitate înaltă la preţuri atractive. Pe cei de la firma ”Ofset” din Sofia i-am testat personal cu o lucrare astă vară, şi nu pot spune decât că îi recomand cu mâna pe inimă. În octombrie i-am revăzut cu surprindere la Forumul Tipografic Balcanic de la Bucureşti gata să-şi prezinte oferta clienţilor din România şi le-am promis o vizită ca jurnalist. Pentru că nu dă anu’ ce dă ceasul, în ianuarie, pe un frig şi o zăpadă demne de Siberia, am reuşit după ceva peripeţii să ajung la Sofia. Iar interviul cu directorul general al firmei ”Ofset”, domnul Valentin Krastev, sper să vă captiveze la fel de mult ca şi pe mine...

Titi Amzăr: Să începem cu începutul: când şi cum s-a născut „Ofset”?.

Valentin Krastev: În 1993 am vrut să inaugurăm o fabrică de ambalaje. Mulţi se pricepeau la tipografie, dar foarte puţini ştiau cum se fabrică ambalajele. La început lucrurile nu prea mergeau, din cauză că nu se acorda atenţie calităţii. Totul era diferit de situaţia actuală, când avem deja o piaţă dezvoltată, concurenţa fiind semnificativă, investindu-se din ce în ce mai mult în materiale publicitare de calitate. Atunci ne-am hotărât să facem un pas în sus şi să ne concentrăm asupra prelucrărilor de finisare. Iar ca să poţi face ”lustrul” unor astfel de materiale, trebuie să ai o pregătire şi o experienţă foarte serioase în domeniul poligrafic. Trebuie să cunoşti întregul proces legat de hârtii, cerneli, materiale etc.

TA: Aveaţi deja cunoştinţe şi experienţă în domeniul tipografic?

VK: Aveam o experienţă de 20 de ani în domeniul poligrafiei - ca muncitor şi şef în multe tipografii prestigioase. În cursul anilor am trecut prin toate procesele de pregătire, atât pentru tipar cât şi pentru finisare. Am avut posibilitatea să lucrez împreună cu nişte specialişti foarte buni, perfecţionându-mi cunoştinţele. Experienţa acumulată şi contactul cu aceşti profesionişti veritabili au constituit o temelie bună şi mi-au dat certitudinea să demarez şi să dezvolt afacerea proprie.

TA: De ce aţi ales business-ul cu lucrările de finisare ci nu cel cu tipar?

VK: Tiparul offset a atins punctul său culminant, şi nu cred că viitorul va aduce prea multe noutăţi tehnologice. Permanent am fost adeptul unei calităţii înalte a producţiei tipografice, a înfăţişării atrăgătoare şi a frumuseţii produsului tipărit. Am fost convins că producţia tipografică are o nevoie în creştere de efecte speciale. Am ales înnobilarea pentru că aceasta uneşte diferitele tehnologii precum serigrafia, imprimarea la cald, tiparul flexo şi îndeosebi tehnologia UV, care la vremea sa a fost cea mai revoluţionară noutate tehnologică, permiţând imprimarea fără restricţii a oricăror tipuri de materiale. Este admirabil faptul că, în cadrul înnobilării produsului tipografic se manifestă progres, spre deosebire offset. Iată că noi oferim hârtii metalizate. Până acum hârtiile au fost mate, glănţuite, aurite şi argintate. La ora actuală oferim o diversitate excepţională de folii, care permite înnobilarea hârtiei obişnuite la un preţ de trei ori mai redus. Acesta este doar un mic exemplu mic... Intenţia noastră este să ne oprim aici, ci să investim în continuare în multe tehnologii şi materiale noi.

TA: Cu ce maşini şi echipamente aţi început?

VK: La început am cumpărat o maşină de lăcuit UV la mâna a doua, dar după trei ani am devenit posesori şi ai unor maşini pentru lăcuire parţială şi pentru laminare la rece. În momentul de faţă dispunem de un parc de şapte maşini noi, două dintre acestea fiind pentru lăcuire integrală, două pentru lăcuire UV selectivă, una pentru laminare la rece, una pentru laminare la cald şi una pentru aplicare de folio la cald.

TA: Care sunt principalele servicii oferite de dumneavoastră?

VK: Lăcuire UV integrală şi selectivă, laminare la rece şi la cald, aplicare de folio la cald şi în relief. În cea ce priveşte maşinile pentru lăcuire selectivă, acestea au posibilitatea

de a realiza orice fel de efecte speciale post-tipărire, precum: lăcuire cu diferite feluri de particule de tip gliter sau perlate, cu lacuri care reacţionează la schimbările de temperatură şi la umezire, lacuri aromatizate, scratch off-uri pentru tombole, lăcuiri cu diferite structuri, lacuri în relief, lacuri blister, lacuri de culoare nisipie, lacuri fosforescente etc.

Pagina:

Pentru a putea comenta trebuie sa va autentificati!