Radu Mihai
Anul trecut lumea imprimării a fost surprinsă de două anunțuri de modificare a intervalului dintre două ediții succesive al Drupa, evenimentul fanion al industriei imprimării. După ce în primă instanță organizatorii Drupa au anunțat micșorarea intervalului la trei ani, la câteva luni au revenit și au restaurat durata dintre două ediții la patru ani. Anul acesta, Fespa anunță o frecvență anuală a evenimentului pe care îl organizează. Departe de a considera cele două evenimente ca fiind în competiție directă, este interesant de aruncat o privire asupra acestor schimbări și a modului în care acestea vor influența piața serviciilor de imprimare. Nucleul comun al Fespa și Drupa îl reprezintă, fără doar și poate, furnizorii de echipamente de imprimare digitală. Acesta este domeniul în care inovațiile au avut un ritm accelerat de apariție în ultimii ani și este evident că firme precum Canon, Durst, Efi, Epson, Hewlett Packard sau Mimaki, ca să enumerăm doar câteva dintre numele importante ale domeniului, sunt cele care au impus acest ritm. Decizia organiztorilor Fespa de a micșora intervalul dintre două ediții de la doi ani la un an este, de fapt, un fel de a spune că au renunțat la Fespa Digital, evenimentul acre avea loc în anii în care nu se organiza evenimentul central. Cu toate acestea, ediția de anul acesta a punctat încă o dată, că zona cea mai consistentă a expozanților a venit din zona tehnologiilor digitale. Așadar, dispariția Fespa Digital înseamnă, de fapt, consolidarea Fespa ca eveniment principal al furnizorilor de tehnologii de imprimare digitală. Raportul de anvergură dintre cele două evenimente nu poate fi comparat, dar având în vedere că în vreme ce Fespa va interacționa cu principalii jucători ai domeniului de patru ori mai mult decât o va face Drupa, apare riscul ca Drupa să devină o expoziție care să nu mai reflecte neapărat ritmul în care apar inovațiile în lumea imprimprii, ci un prilej de etalare nostalgică ale unor raporturi de forțe care pierd din ce în ce mai mult contactul cu realitatea.
Credit foto: aarc.ro